Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

De mult uitata față a Tușnadului…

Zoom De mult uitata față a Tușnadului…

Da, așa este! Tușnadul a fost uitat. A fost uitat de noi, de oameni, de turiști, de stat, de toată lumea. ‘’Perla Ardealului’’, căci așa este numită Băile Tușnad, e una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din România.

Până săptămîna trecută, nu văzusem Băile Tușnad. E drept, studiasem în școală, auzisem multe lucruri frumoase despre stațiune, dar niciodată n-am avut ocazia să le descopăr singură. Când am aflat că ASE București organizează Școala de Vară 2019 în această stațiune nu am stat prea mult să mă gândesc.

…Și uite-mă în 2 septembrie. Plec dimineață devreme spre Tușnad, cu bilet de tren luat din timp, căci sunt aproape șase ore de mers până acolo, din București. Schimb la Brașov, apoi, într-o oră și douăzeci de minute ajung la Băile Tușnad. Nu eram la prima experiență cu trenul, însă nu-mi imaginam că un tren poate să arate mai rău decât ce văzusem până atunci. Ei, ba da! Regionalul spre Tușnad era într-o stare, să zicem, precară.

Cobor din tren la Băile Tușnad, împreună cu trei-patru persoane de vârsta a treia, semn că veneau la tratament. Întâi de toate, îmi mut privirea de colo-colo, încercând să mă orientez spre ieșirea din gară. Nici dacă te rătăceai nu aveai pe cine să întrebi de coordonate. Noroc că există GPS! Următoarea oprire, Hanul Secuiesc. Aici urma să stau cazată împreună cu alți 30 de studenți. O locație frumoasă, primitoare. Tot aici am luat și cele trei mese ale zilei, cu mâncare din belșug, gustoasă, iar meniul diversificat.

După ce ne-am instalat, am făcut cunoștință și am socializat, am vorbit pe seară despre ce vom face pe parcursul următoarelor șase zile. În fiecare zi a săptămânii, urma să existe câte o culoare reprezentativă. Marți era ziua tricourilor verzi, miercuri, a celor roșii, joi am purtat galben în semn de respect și susținere pentru Naționala României, vineri a fost ziua tricourilor albastre și sâmbătă, a celor mov. Totul suna bine, așa că după toate astea, doamna profesoară Gabriela Țigu, un om pasionat de tot ceea ce înseamnă turism, ne-a propus să facem o scurtă plimbare prin împrejurimi. Am plecat pe jos, ușor, iar dânsa a început să ne povestească de-ale locului. Era liniște, mirosea a aer proaspăt, pot spune că era îngrijorător de liniște. Pe măsură ce înaintam, peisajul natural, copacii, parcul de aventură din zonă, hotelurile impunătoare (Ciucaș, O3zone, Tușnad), făceau loc clădirilor în paragină, complexelor turistice dărâmate care, involuntar, îmi transmiteau o stare negativă, de supărare, de frustrare și, totodată, îmi imaginam cum era cu 20 de ani în urmă sau mai bine de atât, în Băile Tușnad. Tabloul acesta nu este unul reușit, ci mai degrabă pare că a fost pictat de un pictor debutant ce și-a abandonat opera la prima greșeală. Cu toate astea, am încercat să văd și părțile bune ale stațiunii și să nu-mi fac o imagine greșită la primul impuls. Am zis să mai dau o șansă locului și mi-am spus că sigur există și o latură pozitivă, dar pe care nu am observat-o încă. După scurta plimbare, am revenit la pensiune și ne-am pregătit de următoarea zi.

Începem dimineața cu micul dejun și convenim să ne întâlnim cu toții într-o sală de conferințe, un fost restaurant numit Laleaua ce a intrat nu demult în faliment. Pereții miroaseau a var proaspăt, asta pentru că Primăria l-a achiziționat și l-a renovat recent. Acolo ne așteptau deja domnul primar al orașului Băile Tușnad, Albert Tibor, domnul Wolfgang Gassner, manager al Centrului de Informare Turistică și organizator de evenimente în oraș, dar și profesorii coordonatori. Pe rând, aceștia au început să ne vorbească despre Tușnad, să ne prezinte diverse lucruri despre locuri, iar plăcerea a fost de partea noastră. Într-un fel sau altul, cu toții am fost captivați de discursurile ținute. De menționat este și faptul că aceștia sunt niște gazde primitoare, calde, de la care ai ce învăța. După aproximativ două ore de prelegeri, ne-am format patru echipe de proiect, pentru că școala de vară nu este doar despre descoperit oameni și locuri, ci și despre a acumula cunoștințe, de a lucra în echipă și de a ne pune imaginația în practică.

Luăm prânzul la ora 14.00, iar apoi pornim cu minicarul spre Tinovul Mohoș și rezervațiile naturale Lacul Sf. Ana. Drumul a durat mai bine de o oră, însă experiența a fost unică. Am putut vedea natura în toată splendoarea ei, oamenii care nu ezitau să ne salute, iar vremea era numai bună de făcut plimbări.

Prima oprire, Tinovul Mohoș, o arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip floristic și faunistic. Accesul s-a făcut organizat și, împreună cu un ghid, am început să explorăm zona, pășind în șir indian pe o pasarelă din trunchiuri de copac tăiate subțire. La capătul acestora, am găsit un lac mic de culoare neagră, cel mal mai probabil din cauza stratului de turbă, un ochi rămas din vechiul lac.

După Tinovul Mohoș, plecăm spre Lacul Sf Ana. Întâi urcăm un deal acoperit de iarbă verde, apoi coborâm o pantă nu foarte abruptă prin pădure, o scurtătură spre lac. Mergem la pas preț de mai bine de 30 de minute. Din loc în loc, ne mai oprim să facem poze, râdem, glumim și așteptăm cu nerăbdare să ajungem la lac. Ajunși acolo, peisajul e suberb; erau și alți turiști în zonă, exista și o tonetă cu băuturi și cozonac secuiesc. Era plăcut, liniștitor. Nu am stat foarte mult timp și am plecat spre pensiune, seara se lăsase ușor, temperatura a scăzut brusc, iar ploaia măruntă și-a făcut și ea simțită prezența. Partea bună a fost că minicarul era echipat cu câteva pături și pelerine. După cină am continuat într-o notă veselă, am ascultat muzică, ne-am jucat câteva jocuri, iar pe la miezul nopții și-a făcut apariția chiar și un urs în fața pensiunii.

Ziua de miercuri începe cu o prelegere despre marketing-ul destinației turistice Băile Tușnad, ținută de către domnul Mihai Tănase, profesor în cadrul Facultății de Business și Turism, ASE. În continuare, domnul Grig Bute împărtășește cu noi din tainele meseriei de jurnalist de turism, ne instruiește cu privire la drumețiile pe munte, despre echipamentul necesar, tehnici folosite și trucuri în caz de pericol. Recunosc, mare parte dintre ele îmi erau străine, însă m-am bucurat mult că le-am putut afla și, de ce nu, în cazul în care voi face un traseu pe munte, cu siguranță voi ști cum să procedez.

Tot în această zi am fost în vizită la fabrica de bere artizanală Csíki Sör. Am fost cu toți entuziasmați pentru că voiam să degustam berea. Bucuria ne-a fost repede spulberată de faptul că ghidul de acolo nu știa (sau a vrut să credem că nu știe deloc) limba română și nici o limbă de circulație internațională, vorbind doar în limba maghiară. Întâmplarea a făcut ca șoferul autocarului cu care noi am venit acolo să știe ambele limbi, așa că a încercat să subtitreze într-un fel din maghiară ceea ce spunea ghidul. Este adevărat că acesta nu cunoștea limbajul de specialitate și nu ne-a ajutat foarte mult, însă am putut înțelege că fabrica de bere datează din 2013, construită într-o fostă distilerie comunistă din județul Harghita. Erau și alți turiști în zonă, evident de origine maghiară, care au putut afla mai multe detalii. Am încercat să trecem peste detaliul acesta deloc plăcut și ne-am delectat cu o bere Csíki Sör cu afine sau simplă, de altfel foarte bună.

După fabrica de bere, am pornit spre Șumuleu Ciuc și împrejurimile din Miercurea Ciuc, am vizitat mănăstirea franciscană unde Suveranul Pontif a celebrat Sfânta Liturghie de anul acesta, iar în final am mers la un magazin din zonă din care ne-am făcut provizii de mâncare și prăjiturele cu specific unguresc.

Pentru că ziua de joi s-a arătat a fi una caldă, am plecat imediat după micul dejun într-un tur ghidat spre Piatra Șoimilor. Am început să aplicăm regulile de urcat pe munte după indicațiile lui Grig, ne-am luat încălțăminte comodă, rucsac de mărime medie, sticluța cu apă, ne-am ales un lider de grup, o măturică, iar cine se deplasa cel mai lent se poziționa în spatele liderului pentru a stabili ritmul de mers. Pe durata deplasării, ghidul ne spunea povești ale zonei și ne învăța să îmbrățișăm copacii pentru a ne lua energia de la ei. Făceam chiar și zgomote și fluieram pentru ca ursul să știe că suntem în zonă. De asemenea, un prieten de nădejde s-a alăturat grupului nostru și anume un câine al zonei, fără codiță, probabil un veteran al urcărilor pe munte. Este adevărat, nu aveam antrenament pentru urcat și am obosit puțin, drumul era prea abrupt pentru noi, ca începători, însă a meritat efortul, căci de la Piatra Șoimilor ai o priveliște minunată. Am petrecut ceva vreme acolo, am făcut o mulțime de fotografii, ne-am odihnit și apoi am început să coborâm. Ghidul ne-a arătat și singura mofetă din zonă, dar pentru că fluxul de turiști nu este unul mare, aceasta funcționează doar dimineața, de la 8 la 10, iar noi am putut să o privim doar din exterior. De precizat este și faptul că mofeta este o emanație de gaz degajat prin mai multe feluri, și anume prin crăpăturile scoarței terestre, în faza finală a activității vulcanice, prin foraje, prin degazeificarea apelor minerale, dar și într-un mod artificial. Ele pot fi atât umede, cât și uscate.

Plecăm de la mofetă, trecem pe lângă Izvorul Tineretului, din care curge o apă minerală carbogazoasă bogată în calciu, fier și magneziu, pe care localnicii o beau cu plăcere și ne îndreptăm spre un mic pod suspendat peste rîul Olt, la capătul căruia este o mică poiană verde și primitoare. Pentru că e o oră înaintată, mergem să luăm prânzul și apoi alegem să ne relaxăm la un centru spa din apropiere, unde ne răsfățăm vreo două ore, după drumul făcut în prima parte a zilei. Seara continuă în aceeași notă veselă, în care fiecare se relaxează și se simte bine în stilul caracteristic.

Vineri a fost o zi de excepție. După masa de dimineață, domnul Dumitru Ioncică, un om cu o vastă cunoaștere asupra istoriei, ne prezintă tema ‘’Istorie, cultură și turism în Transilvania’’. După asta, plecăm la pas spre pârtia din Băile Tușnad ce se află la intrarea în oraș, aproximativ zece minute de mers pe jos de la Pensiunea Hanul Secuiesc. Acolo am început să practicăm diverse jocuri. Întâi de toate, ne-am luat doza de adrenalină alunecând pe o pârtie improvizată din celofan umed, pe care alunecam cu un colac cu două locuri, destinația finală fiind un lac nu foarte adânc. Am reușit să nu ne stropim prea tare, ne-a plăcut, iar unii dintre noi au făcut chiar și mai multe astfel de curse.

Un alt joc interactiv a fost trasul cu praștia folosind o minge mică de tenis sau cu catapulta, într-o doză de bere aflată pe un balot de fân. Cine reușea să dărâme doza o primea în dar. Au fost doi norocoși care au savurat din plin premiul și chiar au luptat să-l câștige.

La final, am tras cu o armă cu bile, scopul fiind acela de a dărâma două pahare de plastic sprijinite în crenguțe de copac. Fiecare participant a avut câte zece încercări. Organizatorii ne-au învățat cum să folosim arma, iar cei mai norocoși au reușit să dărâme cele două pahare chiar din primele încercări.

Pentru că nu este totul doar despre distracție și voie bună, așa cum spuneam la început, fiecare echipă a avut sarcina de a prezenta câte un proiect, pe patru teme diferite. Echipele și temele de studiu le-am stabilit încă de la început. Așadar, prima echipă, din care am făcut și eu parte, a avut sarcina de a realiza un chestionar de tip interviu, în care să schițeze profilul turistului din Băile Tușnad, cea de-a două echipă a trebuit să creeze o poveste, o legendă a zonei, pentru a atrage turiștii, iar echipele trei și patru s-au ocupat de dezvoltarea zonei și de marketingul acesteia.

Am să detaliez prima temă, pentru că am participat direct la aceasta, iar împreună cu cei șapte colegi ai mei am luat totul cu maximă seriozitate și ne-am străduit să prezentăm date cât mai clare, corecte și elocvente.

Astfel, după masa de prânz ne-am făcut planul de atac. De menționat este faptul că întrebările pentru chestionar le-am conceput cu o seară înainte, ne-am sfătuit și cu doi dintre profesorii organizatori, le-am scris în Google Forms pentru a le centraliza mai ușor și le-am conceput într-un mod accesibil, ușor, pe înțelesul tuturor, cu scopul de a avea feedback pozitiv.

Cum spuneam anterior, ne-am împărțit în două echipe egale și am pornit în căutarea respondenților. Împreună cu echipa mea, am plecat spre gară, locul unde vin și pleacă turiștii. Cealaltă echipă a mers în zona hotelurilor și pensiunilor, dar și  pe drumul principal, zona cu magazine alimentare și magazine cu suveniruri, unde cu siguranță sunt mulți turiști. Tot cu o seară în urmă, am verificat mersul trenurilor.

Imediat ce-am ajuns, am găsit câțiva turiști ce se îndreptau spre peron. Până la sosirea trenului, am putut discuta cu aceștia. Inițial, atât noi, cât și ei, eram stângaci și reticenți. Ne-am prezentat, le-am spus că suntem studenți ai unei școli de vară și că vrem să le adresăm câteva întrebări cu scopul de a schița profilul turistului din Tușnad, de a vedea care sunt așteptările lui și de a îmbunătăți, poate, locul. Primul dintre subiecți s-a arătat interesat, ceilalți au refuzat categoric. Pe măsură ce vorbeam cu dânsul, chestionarul nostru, care dura maximum cinci minute, a fost completat în peste zece minute. Interlocutorul nostru s-a arătat interesat de intențiile noastre și apoi și celelalte persoane din grupul său s-au oferit voluntar să răspundă la întrebări, deși inițial refuzaseră.

Nu pot nega că nu am avut și refuzuri sau mici răutăți din partea unora, dar, în final, totul a decurs conform planului, iar noi am reușit să strângem nu mai puțin de 42 de respondenți, mare parte dintre ei aflându-se în grupuri de 2-4 persoane. De asemenea, în urma prelucrării datelor, au rezultat că mai mult femeile vizitează zona, că peste 50% dintre cei intervievați sunt pensionari care vin la tratament, stau 16 zile în Tușnad și cheltuiesc peste 1.000 de lei, exceptând cazarea, care este acoperită de către biletele de tratament. Am întâlnit, desigur, și tineri care se cazau la camping, ori care doreau să viziteze obiectivele din Tușnad. Principala unitate de cazare s-a dovedit a fi hotelul, Băile Tușnad având trei hoteluri importante: Tușnad, O3Zone și Ciucaș. Mai mult de jumătate dintre turiști sosesc cu trenul în Băile Tușnad și tot atâția consideră că infrastructura este slabă din punctul ăsta de vedere, iar eu pot să confirm cu vehemență.

Pe lângă tratamentele medicale pentru care este vestită această stațiune, unde oamenii vin prin recomandarea medicului pentru a-și trata diverse afecțiuni și de a folosi apele minerale și mofetele în scopuri terapeutice, aceștia mai fac și plimbări și drumeții în zonă, vizitând obiectivele unde am fost și noi. Bineînțeles, fiecare în funcție de starea de sănătate pe care o are. Cazurile sunt diverse, iar unii oameni chiar nu se pot deplasa.

De menționat că mare parte dintre turiști vin din centrul țării, din județe precum Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, din vestul și nord-vestul țării, din județe ca Timiș, Arad, Bihor, Cluj, dar și din sudul țării, cei mai numeroși fiind din București și Teleorman.

A fost o reală plăcere să interacționăm cu oamenii, să vorbim cu ei, să îi ascultăm, iar asta a fost o mare provocare pentru mine, deoarece eu sunt în antiteză cu această tipologie. Cum menționam mai sus, la primul impact, am fost rezervați, însă cu cât discutam mai mult cu turiștii, deveneam mai degajați și reușeam să vorbim cu ei chiar și 10-15 minute. Ei au dorințe și se pare că au aceeași impresie pe care am avut-o și eu la primul contact cu orașul. Ei recunosc totuși că raportul calitate-preț este unul bun, spre deosebire poate de alte zone, însă acest lucru nu este suficient. Mare parte din turiști vor recondiționarea clădirilor, vor să aibă mai multe activități în zonă pentru oamenii cu afecțiuni, vor cluburi ale pensionarilor, vor să se diversifice tratamentele și vor ca stațiunea să fie din nou înfloritoare. În sensul ăsta, am observat că primarul și Consiliul Local își dau silința să fie totul în regulă, însă nu este suficient. Avem nevoie de mai multă implicare și de promovare din partea tuturor.

După ce ne-am petrecut vreo trei ore vorbind cu oamenii, am centralizat răspunsurile acestora, le-am interpretat împreună cu toată echipa, am creat o prezentare de tip Power Point, fiecare dintre noi având un aport în mod egal la acest proiect.

În dimineața zilei de sâmbătă, am luat micul dejun mai devreme, apoi am pornit la sala de conferințe, unde ne-am prezentat pe rând proiectele. Am deschis sesiunea, împreună cu colegii, pe tema noastră. Am stabilit de comun acord că voi prezenta proiectul, asta pentru că îmi face plăcere să vorbesc în față unui auditoriu și pentru că timpul era limitat pentru fiecare echipă. Am încercat să relatez în 15 minute tot ceea ce adunasem în trei ore de muncă de teren și alte două ore de concepere a chestionarului. Juriul format din trei profesori coordonatori, domnul primar, domnul consilier și jurnalistul de turism, s-a arătat mulțumit, noi obținând chiar primul loc la acest concurs de proiecte.

După ce-au prezentat și ceilalți colegi proiectele lor, care mai de care mai interactive, cu desene, povești și machete, a avut loc festivitatea de premiere, unde s-au împărțit diplome, ciocolată și chiar afinată Csíki Sör. Am făcut fotografii, ne-am bucurat de succes și apoi am pornit spre pârtia de schi. Acolo s-a desfășurat ‘’Festivalul Ursului’’, ediția 2019. Ajunși acolo, ne-am pus pe gătit gulaș, folosind ingrediente și ustensile de gătit oferite de către domnul primar. Fiecare dintre noi a participat activ la pregătirea prânzului: am tăiat legumele, carnea, le-am pus într-un recipient mare, pentru că eram o echipă numeroasă de peste 30 de oameni și am avut grijă să se facă ușor. Între timp, atmosfera era întreținută de ansamblurile folclorice maghiare: s-a cântat, s-a dansat și s-au făcut concursuri diverse, precum cele de mâncat clătite și gogoși, la care au participat și câțiva studenti ai școlii de vară. De asemenea, în zonă se găseau tonete cu mâncare gătită, înghețată, porumb fiert, gogoșele și tot felul de băuturi.

Organizatorii au pus la dispoziția oamenilor plimbări cu șenilata prin pădure. Chiar și noi am profitat de această ocazie și am explorat pădurea. Alții ofereau plimbări cu cai pentru copii, s-a tras cu praștia în doza de bere și s-au făcut fotografii în ‘’oglinda magică’’. Exista chiar și un animator care întreținea atmosfera, acesta vorbind atât în maghiară, cât și în limba română. Erau acolo localnici, turiști care vizitau zona, chiar și oameni cu care vorbisem în ziua anterioară și pe care îi invitasem cu drag la festival.

Între timp, gulașul nostru a fost pregătit, am mâncat cu toții, pentru că a ieșit foarte bun, ba chiar am oferit câteva porții oamenilor care veneau curioși să vadă ce se întâmplă acolo. Pe seară, ne-am retras la pensiune. O parte dintre noi ne-am întors mai târziu din nou la pârtie, pentru un concert de muzică rock susținut de o trupă locală. Aceștia au avut un moment foarte bun și ziua s-a încheiat într-o manieră deosebită.

Când credeam că ziua s-a încheiat, domnul organizator ne-a invitat să vedem urșii de aproape și în siguranță. Ne-am îmbarcat într-o mașină și am mers la locurile știute doar de către el. Am putut observa de aproape, dar fără să-i speriem, pe mama urs și pe puiul ei. A fost prima experiență de acest fel și pot spune că a fost unică.

Cele șase zile de școală de vară s-au scurs cu repeziciune și iată-ne în ultima zi, duminică. Imediat după micul dejun, ne-am luat rămas-bun de la cei ai locului, de la colegi – căci nu am plecat toți la aceeași oră – și am plecat către gară. Pot spune că am plecat cu un gol în suflet, simțeam că mai am multe de văzut, dar totodată am plecat mulțumită și bucuroasă că am putut vizita acest loc, că am găsit oameni primitori și, de asemenea, am plecat cu gândul că prin puterea noastră, prin pasiunea noastră pentru turism, vom aduce îmbunătățiri și vom contribui la promovarea turismului din Băile Tușnad. Cred cu tărie că această stațiune nu este doar a celor care vin la tratament, ci este si cea a pasionaților de munte, de sporturi montane, de peisaje de poveste și de bucăți de natură liniștite.

Voi continua să spun și celorlalți despre Băile Tușnad, cu siguranță o să mai revin și cu alte ocazii și voi încerca pe câte posibil să promovez stațiunea.

Florentina Petre

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]