Toată povestea asta cu SIPA, din ce e mai discutată și mai întoarsă pe toate fețele intrărilor în arhivă ale unora și altora, aleși pe sprînceană, ca să mai schimbe un bec sau ca să mai facă niscaiva lecturi particulare, acolo și acasă, cu atît e mai greu de priceput în miezul ei.
De unde, la început, acest serviciu ar fi trebuit să afle ce se vorbește și se întîmplă prin pușcării, n-a trecut mult și a început să se ocupe și de vorbele și faptele magistraților. Ceea ce făcea înainte Securitatea, ca să-i țină pe judecători și pe procurori în lesa partidului, a devenit, prin SIPA, o afacere specială care dubla treburile SRI-ului. Nimeni nu s-a întrebat însă cum de și-a putut extinde SIPA atribuțiile inițiale fără ca nici un politician să sufle.
Dar cum erau să sufle foști informatori ai Securității deveniți oameni politici care știau că, dacă ar călca pe bec, li s-ar fi scos la iveală contribuțiile la cunoașterea empirică a României, de care beneficia Securitatea? Așa s-a întîmplat la noi că partidele și Parlamentul s-au umplut de foști informatori și de foști ofițeri de Securitate care se sprijineau unii pe alții. Și, în afară de asta, primii capitaliști ai României au fost fie foști membri PCR de rang înalt sau rudele lor apropiate, fie foști securiști care făceau afacerile externe ale țării pe vremea lui Ceușescu și care apoi au început să facă aceste afaceri în nume propriu sau prin interpuși.
Mihai Botez, fostul disident, transformat în simpatizant al FSN-ului, spunea că și foștii securiști și lideri mai mici ai PCR trebuie să trăiască, apropo de faptul că afacerile de succes cu statul aparțineau securiștilor sau ginerilor, fiilor și nepoților foștilor șefi ai partidului unic.
Exasperat de chestia asta, marele țărănist Corneliu Coposu a proclamat că și în PNȚCD e nevoie de securiști, ca în toate celelalte partide. Asta a fost marea greșeală a seniorului. Fiindcă avea în partid și informatori, nu numai foști securiști care trecuseră, chipurile, de partea țărăniștilor.
Acum, cînd vorbin despre SIPA, în loc să ne întrebăm de ce a fost înființat acest serviciu secret care a ajuns să se ocupe de viața particulară și de faptele magistraților, ne întrebăm cine a tras foloase de pe urma vizitelor în arhiva SIPA.
Dar, dacă vrea cineva să ancheteze cum au stat lucrurile în anii ’90, n-are decît să facă o cercetare pe teren cu abacul în mînă despre casele de vacanță ale procurorilor și judecătorilor noștri. Cînd întrebai vreun localnic despre vilelele nou apărute în anii ’90 în comunele de lîngă marile orașe, ți se răspundea că vila cutare e a domnului procuror Cutărescu, iar vila și mai și din comună e a domnului judecător Cutăreanu, deși pe atunci procurorii și judecătorii se plîngeau că au salarii atît de mici că nu se ajungeau de la o lună la alta.
Să fi luat atunci SIPA informații despre ei? Sau foștii securiști au pus cap la cap și informații despre devotamentul procurorilor și judecătorilor față de regimul Ceaușescu, cu care au încercat să-i șantajeze pe Monica Macovei, fostă procuroare, sau pe judecătorii care primeau sentințe de la PCR, pe care ei nu trebuia decît să le rostească.
