Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Delta ca un praf de stele   Acolo unde balta arde

Zoom Delta ca un praf de stele   Acolo unde balta arde

Despre incendierea Deltei Dunării, ca parte dintr-un ritual care încearcă să demonstreze că fără piroman balta nu ar mai fi fost baltă, am mai scris. Dacă ai putea să explorezi mintea omului din Deltă prin rețelele neuronale, ai găsi impulsuri electrice care străbat sinapse asemănătoare omului din Bărăgan care dă foc miriștei până la orizont. Ideea este că dacă ia foc tot Bărăganul, ca parte a Universului mare, cu sate și orașe până la orizont, asta contează mai puțin, atâta timp cât iarba va crește mai crud pe tăpșanul din Universul mic al țiitorului de vaci comunale. Nu are cum Universul mare, infinit și abstract, să se pună cu Univers finit, desfășurat în spațiul laic, plin de detalii și definiții dintre gardul gospodăriei și ușa din termopan a barului. Resorturile sunt identice, pentru că gestul de incendiere este, în mințile acestor oameni, absolut indispensabil mersului înainte al vieții. Stuful din baltă, ca și ciulinul din țărâna câmpiei, când dă bruma în toamnă, se usucă și moare. La primăvară, sulițele de clorofilă ale stufului tânăr trebuie să-și facă loc printre tulpinile moarte și culcate de zăpadă și vifor, iar teoria generală, pe care o auzi în adăposturile pescărești, în primăriile satelor și prin cârciumile din Tulcea, zice că noul stuf va fi mai plăpând și mai rar dacă îl chinui să iasă din cimitirul generațiilor de stuf răposate, fie-le malul ușor. Pe vremea lui Ceaușescu, atunci când stuful conta pentru fabricile de celuloză, erau exploatări în multe locuri ale Deltei, iar stuful tăiat făcea astfel cale liberă stufului nou. Era ca și în filosofia gazonului  ras și frezat, în care ar da pecinginea și calviția în absența mașinii de tuns a grădinarului. Nedumerirea mea este cum de a mai fost stuf până la mijirea neoliticului superior și mai apoi, prin vremuri, până la apariția utilajelor de recoltat. Cum a supraviețuit stuful de la un an la altul, fără să fie nevoie de el la garduri, acoperișuri, la hârtie și cartoane, acum 10.000 de ani?

O tură prin Deltă anul ăsta, înainte de venirea coronavirusului de rit nou, îți dădea senzația că balta trecuse cu bine de o iarnă blândă. Peisajul abia scuturat de solstițiul de iarnă era un fel de ocru în ocru. Sălciile și stuful erau într-o amorțire stacojie care desena conturul canalelor, ghiolurilor și marginilor de sate într-un discurs imagistic neutru. Apoi primăvara s-a așternut mai hotărâtă peste Deltă, a început clorofila să vibreze, să înverzească balta și malurile. Numai că pandemia ne-a ținut departe de Deltă luni bune, timp în care balta ar fi trebuit să-și revină fără a fi luată din nou în tăvălugul bărcilor, turiștilor și pescarilor. Am ajuns din starea de asediu epidemiologic în stare de alertă, așa că până la urmă tot am revenit în Deltă, unde însă înverzirea a scos la iveală iadul prin care balta și grindurile au trecut în această iarnă. Nu a nins, canalele nu au înghețat, s-a pescuit în draci la știucă, după icre. Prohibiția a durat la mișto o săptămână, a fost frăsuială mare pe ghioluri și canale, iar când au fost mulse și ultimele icre de știucă dintre plauri, oamenii și-au amintit de vaci. Vacile acelea ținute pe banii subvențiilor generoase trebuie să se nască, să trăiască și să moară pe grinduri, fără să știe ce este ăla acoperișul unui staul sau o mână de fân. Sunt vaci care – spre deosebire de știuci – nu prea se mulg, ci se numără, ca să iasă bine la euroii plătiți de UE pentru zootehnie. Ei bine, vacile astea băltărețe mănâncă rizomi de stuf, de pipirig, papură tânără și ce mai crește verde prin grinduri și plauri. Dar, ca în cazul tăpșanului din Bărăgan, care pentru a avea clorofilă crudă trebuie să fie transformat mai întâi în cenușă, tot așa și Delta a trebuit acoperită de cenușă. În ianuarie, pentru da șansă vacilor slăbite de iarnă să se hrănească prin martie din verdele crud al rizomilor de stuf, a început incendierea. Dacă întrebai un localnic de ce se întâmplă toate astea, îți răspundea că așa se face din tată în fiu, că e mai bine pentru baltă. O fi fost, numai că fără zăpadă, fără ploi, vântul a întins incendiile. Cei cu pensiuni tradiționale și stuf pe acoperiș au stat nopți întregi cu gălețile pregătite pentru a mai salva ce se poate salva, atâta timp cât flăcările se apropiau de marginea satului. Nopți la rândul, cerul Deltei a fost roșu din cauza incendiilor scăpate de sub control. A ars stuful, au ars malurile, au ars sălciile. În primăvară, stacojiul miilor de sălcii incendiate nu s-a mai transformat în verdele crud, așa că Delta arată acum ca un imens spital de arși, cu observația că sălciile mor în picioare. Scrumul a năclăit balta și, cum o nenorocire nu vine singură, apa a fost atât de scăzută în această primăvară, încât nu a mai spălat funinginea, aciditatea a crescut și nu sunt semne bune pentru ce va veni, când temperaturile crescute din vară vor da lovitura de grație și vor transforma balta într-un ecosistem mort, otrăvit de hidrogenul sulfurat al smârcurilor fierte.

Ceea ce nu văd turiștii din goana bărcilor care fac astăzi un tur complet de Deltă, plus un borș pescăresc la Letea, într-o jumătate de zi, este cimitirul din spatele grindurilor, în care milioane de șerpi, broaște, broaște țestoase, păsări de iarnă (inclusiv lebede cu pui), vidre, bizami, câini enoți, vulpi și șacali zac, după ce au fost prinși în crematoriul de iarnă al Deltei. Mulți dintre turiștii pe care îi poți întâlni prin Deltă în acest timid început de sezon, cu masca pe față, nici nu sesizează că din două în două sălcii verzi apare o salcie uscată, cu trunchiul înnegrit de sinistru. Cine se aventurează prin stuful din spatele grindurilor va ieși de acolo ca și cum ar fi făcut o vizită la Copșa Mică, plin de funingine. Nu ar fi rău să treceți și prin această experiență, spuneți barcagiului să oprească bolidul care alunecă pe apă cu 50 km la oră. O să auziți, în sfârșit, ciripitul pițigoilor de stuf și orăcăitul broaștelor ieșite din hibernare cu arsuri de gradul doi. Poate vă veți gândi că în scoarța sălciilor, în tulpinile stufului, în mâlurile bălții, în pământul grindurilor dormitează la vreme de iarnă insecte, larve, moluște, bulbi, rădăcini, semințe. Toate astea reprezintă o parte importantă din biodiversitatea Deltei Dunării și au fost prăjite tradițional în ianuarie, în februarie, până prin martie. Cel puțin miile de vaci sunt fericite că pot ajunge mai ușor la clorofila proaspătă din plauri, că de recoltat stuful la toamnă nici nu prea e vorba, atâta timp cât din ceea ce se numea industria stufului din Deltă au mai rămas doar două exploatări, spre Razelm. Dacă vi se pare această abordare a Deltei cu un grad mare de pesimism, să știți că în tot răul există și un bine: odată cu biodiversitatea a fost carbonizată și o importantă parte din populația de țânțari. Da, dar nu vă bucurați, căci vacile din grinduri nu pot fi despărțite de miliardele de tăuni care vor savura sângele de turist pantofar, cu piele fină. Vorba unui ghid din Deltă: tăunii sunt răi și mari, atât de mari încât vă pot fura și sandviciul din mână, dacă nu sunteți atenți.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la murit

    27 octombrie 2020

    Dacă ar fi locuit sub aripa vulturului,în penele pescărușului sau în gușa albatrosului, păsări iubitoare de lumină și de văzduh, coronavirusul ar fi umplut spitalele de aviatori, de zburători cu […]

  • Klaus al națiunii celei mai defavorizate

    27 octombrie 2020

    În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată. „Alegerile vor avea loc […]

  • Patru ani și restul zile pân’ la partidele civile

    27 octombrie 2020

    Aparent, următorii patru ani sunt deja desenați pe harta politică a României. Victorios din cale-afară de un an și jumătate, PNL nu mai are cum să piardă puterea totală: președinte, […]

  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]