Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Despre bătrînețe și moarte, cu umor și seninătate

Zoom Despre bătrînețe și moarte, cu umor și seninătate

Primul lucru pe care trebuie să-l faci înainte de a deschide o nouă carte a lui Răzvan Petrescu e să nu te aștepți să sune la fel ca povestirile pe care le-a publicat înainte. La șaizeci de ani, Răzvan e tot un explorator care inventează mici continente pentru uzul cititorilor săi. Nu cred că vrea cu tot dinadinsul să-și înnoiască scrisul, de la o carte la alta. Așa îi vine de cînd îl știu. Între a fi proprietarul unei plantații literare, cu care să se laude în calitate de cultivator conștiincios, și a desțeleni coclauri, uneori scărpinîndu-se în cap și întrebîndu-se ce caută acolo, Răzvan Petrescu se simte mai bine cînd se scarpină în cap. Nu-i place postura de autor consacrat, care se simte bine dacă e recunoscut pe străzile literaturii, ci o ia de fiecare dată de la un capăt pe care nu-l știe decît el. Pesemne că din cauza asta, și azi are un aer de debutant, mai curînd retractil, cu o timiditate de broască țestoasă.

În Mandarina, autorul Ursulețului lui Freud – dacă nu l-ați citit, încercați! – n-o ia gospodărește, începînd cu o povestire marca Răzvan Petrescu, ci își pune la încercare cititorii, cu o povestire „grea”, aparent suprarealistă, la care, dacă nu ești atent cuvînt cu cuvînt, te pierzi prin text sau ți se pare că autorul te ia peste picior, repovestindu-ți aiuritor, cutremurător și pe mai multe voci “Fetița cu chibrituri” a lui Andersen.

Sînt aici și povestiri în care narațiunea merge după tipic clasic, cele scurte și foarte scurte – în care timpul se scurge cu o viteză amețitoare, ca în filmele în care personajele îmbătrînesc sub ochii noștri, în cîteva zeci de secunde. În povestirile astea totul e esențializat: ceea ce contează în unele dintre ele e traiectoria personajelor prin viață, nu detaliile din care e compusă. Un gest, o anumită atitudine comprimă și ordonează o întreagă viață, ca în “Bunicii de pe pian”, o schiță perfectă, al cărei pretext sînt cîteva fotografii de familie. Altundeva unui dirijor celebru, care concertează cu succes în toată lumea, i se pune pata pe un spectator care-l urmărește cu tenacitate prin toate sălile succeselor sale și e singurul care nu aplaudă. Situația e absurdă, dar Răzvan Petrescu o relatează cît se poate de realist. Aici prozatorul intră în detalii, dar viața personajului său ajunge în totală dependență de atitudinea spectatorului care face opinie separată. Cazul e cehovian, dar pe dos. În locul slujbașului oarecare, obsedat că și-a supărat superiorul strănutîndu-i în ceafă, superiorul, adică celebrul dirijor, e cel care se frămîntă de ce un oarecare spectator nu-l aclamă. Ca și în prima povestire a cărții, în “Dirijorul” apar, pe parcurs, mici povești episodice, ca și cum textul ar fi rezultatul unei anamneze reconstituite de un psihiatru după ce și-a ascultat pacientul.

În “Lego”, în schimb, un tată care a început să-și piardă memoria își reconstituie existența paternă din amintiri de care nu mai e sigur. Nu mai știe nici ce vîrstă are de fapt băiatul lui, încît pune cap la cap frînturi de amintiri sau amintiri false. Ceea ce din afară poate părea înspăimîntător, în narațiunea tatălui e o situație acceptabilă, chiar simpatică. Iar faptul că a dat în mintea copiilor are, pentru el cel puțin, o sumedenie de mici avantaje, inclusiv acela că își poate imagina cum va fi viața lui după moarte.

Alt tată care povestește în cartea lui Răzvan Petrescu e biblicul Abraham, adus la zi. Bogat după standardele de azi, Abraham e și un colecționar de ceasuri scumpe, de automobile de lux și un mare filantrop căruia, totuși, Iehova i-a poruncit să-și sacrifice fiul (“Capriciu”). Povestirea ar fi putut închide, cît se poate de expresiv, volumul. Răzvan Petrescu însă mai adaugă una, “Postfața”, de astă dată în numele său și ca și cum ar fi un testament. O povestire despre îmbătrînire și despre moarte, adică cele două mari teme ale Mandarinei, scrisă cu umor și cu aceeași aparent senină lejeritate, ca și celelalte din această carte splendidă.

Răzvan Petrescu, Mandarina, Editura Curtea Veche, 2017.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Dacă…

    17 iulie 2018

    Dacă în locul mahmurilor șefi de stat care pritocesc soarta lumii s-ar fi întîlnit la Helsinki căpitanii echipelor de fotbal ce-au pompat bucurie, vreme de trei săptămîni, pe străzile globului […]

  • Pușcăria ca poliție politică

    17 iulie 2018

    Un document scos de Băsescu din vechea lui arhivă neagră arată felul în care inculpaților li se anulează șansa unui proces corect. Asta se face “în conformitate cu dispozițiile articolului […]

  • Nea Delirache

    17 iulie 2018

    Au dat-o jos pe Kövesi, pedestrimea pesedistă voia să plece la casele ei, când s-a auzit Liviu Dragnea: Nuuu, mai stați, lupta abia acum începe! Mai repede depistezi așchii de […]

  • Cum a reușit Klaus Iohannis să despartă calul de porumbel

    10 iulie 2018

    După ce s-a jucat o lună de zile de-a Petrarca, domnul Iohannis a scos-o pe Laura din cărți, spulberînd mitul iubirii eterne. Nu i-a fost foarte greu pentru că acolo […]

  • 11 ani cu revocare

    10 iulie 2018

    “…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi […]