Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dezvăluire șoc: Oana Zăvoranu este certată cu legea și nu-și mai vorbesc

Zoom Dezvăluire șoc: Oana Zăvoranu este certată cu legea și nu-și mai vorbesc

Un apropiat al Oanezi Zăvoranu a dezvăluit aseară că fosta soție a lui Pepe este certată cu legea, cele două nemaivorbindu-și de peste trei luni de zile. Situația e cu atât mai ciudată cu cât Oana a fost mult timp în relații foarte bune cu legea. Se pare că, până de curând, mereu când Oana Zăvoranu dădea pe cineva în judecată, legea era de partea ei. În luna februarie, însă, între ele a intervenit ceva, iar Oana s-a certat cu legea ca la ușa cortului, aruncându-i în față cuvinte grele.

“M-a surprins și pe mine că Oana s-a certat cu legea. Nu credeam că o să se ajungă aici. Le-am văzut mereu în relații bune și părea că vor rămâne prietene pe viață. Acum au ajuns să nu-și mai vorbească, iar atunci când Oana vede legea prin oraș, traversează repede pe partea cealaltă a străzii, ca să nu fie nevoită să o salute”, povestește persoana apropiată Oanei Zăvoranu.

Fosta soție a lui Pepe susține însă că întregul scandal a pornit de la lege. “Mi-a adresat niște cuvinte pe care nu i le pot ierta. N-aș putea să spun care erau, mai exact, acele cuvinte, dar le puteți găsi în Articolul 32, paragradul 4 din codul civil. Mahalagioaica aia de lege a crezut că mă pune pe mine la punct, dar mai rău m-a întărâtat, nenoricita dracului”, a povestit Oana, cu diplomația și tactul care o caracterizează, atentă să nu adâncească și mai mult conflictul dintre ele.

Aseară, în emisiunea lui Capatos, legea a încercat să intre în direct, însă Oana Zăvoranu a refuzat să-i vorbească. “Nu mai am ce discuta cu ea. Consider că legea e strânbă și proastă. Da, ați auzit bine, e o strâmbă cu care nu mai vreau să am de-a face. Nici măcar nu merită să fie respectată. Chiar îi îndemn pe bărbații din viața ei să n-o respecte și să facă opusul a ceea ce spune.”



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia