Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Disident pe bune, dar fără acte

Zoom Disident pe bune, dar fără acte

În 1984, aflu că universitarul Alexandru Sincu a rămas. Adică plecase la Paris și nu se mai întorsese de acolo. Sincu era unul dintre cei mai iubiți asistenți de la Filologie. Semiotician. Mă duceam la orele lui de seminar, deși erau programate la  opt dimineața, o oră de o matinalitate pentru mine apăsătoare. Asistentul nostru, scund purtător de plete, făcea o introducere în semiotică al cărei chichirez era că Sincu lua lucrurile de la capăt de fiecare dată. Dar fără să bată apa în piuă.

Era un cărturar adevărat, care credea în cercurile tot mai largi pe care le face apa, chiar dacă arunci în ea o pietricică. Știa să ne stîrnească la citit, cu aerul lui de detectiv al  semnificației semnelor, fără să-și dea importanță, ca stăpîn la mîna a doua al tainelor semioticii. Ne vorbea despre maeștrii acestei discipline cu o reverențioasă lipsă de reverență, trecînd de la unul la altul cu simplitatea celui care stăpînește jargonul inițiaților, încît îl poate traduce și în limba profanilor.

Ca semiotician ce era, Sincu s-a prins înaintea multora dintre profii și confii de la Universitate că trăiam într-o lume tot mai gîtuită, așa că s-a hotărît să rămînă în Franța doar ca să nu i se mai strîngă juvățul ideologic de gît. Nu-l aștepta acolo o carieră, ci doar o lume pe care n-o cunoștea și care nu știa cine era el. A riscat o carieră călduță aici, de dragul unei libertăți cu care nu știa ce să facă acolo.

Nu știu cum s-a descurcat Sincu la Paris, dar după Revoluție n-a încercat să se întoarcă în țară, nimbat de faptul că protestase plecînd. Avea suficient umor ca să nu se dea drept disident parizian, dacă în țară nu făcuse disidență la vedere. Și mai cred că, deși era un expert în descifrarea semnelor de tot felul, deci și-ar fi putut găsi un rost pe la Externe, măcar drept consilier sau ceva acolo, cu leafă de la statul român, a preferat să tragă targa pe uscat, în libertatea lui pariziană neaducătoare de profit.

Sincu s-a întors vizibil în țară ca să-și lanseze un roman, La cîinele fidel, după care s-a dus înapoi, fără să se dea pe aici drept un reprezentant al rezistenței prin cultură – prin semiotică, vezi bine! Cu toate astea, Alexandru Sincu chiar asta a fost. Un rezistent la asalturile tot mai grosiere ale politicii oficiale, cărora le opunea, la seminarii, mica sa floretă de cercetător al semnelor, reluînd în fiecare oră de seminar, ca și cum ar fi luat de fiecare dată lucrurile de la capăt, ideea că această nouă disciplină era menită să dea de urmă adevărului, chiar dacă adevărul se găsea sub mesaje care voiau să-l facă de nerecunoscut.

3 comentarii

  1. #1

    Va multumesc pentru aceasta schita de portret care imi pare ca-i seamana. I-am fost student devotat, am dat examen la semiotica in anul IV . examenul a durat de la 9 dimineata pana la 12 noaptea, cu toata grupa. subiecul era “analiza semiotica aunui text liber ales”. nota se dadea in urma unei dezbateri, mai scurta sau mai lunga dupa caz. pana noaptea nu a plecat nimeni; mai ieseam, mai fumam, iar intram, si tot asa. L-am iubit toti.
    P.S. Pe Cartarescu il detest de la nuvela infumurata despre Sincu, publicata in culegerea aia ieftina, “De ce iubim femeile” . A vrut sa se dea asa de destept ca ne-a pocnit starea de voma.

    • #2

      Mă bucur că ți-a plăcut textul meu. Altfel sînt curios ce mai face Sincu. Nu mă bag în gusturile tale despre Mircea Cărtărescu.

      • #3

        Si eu as vrea sa stiu ce mai face. in ce priveste gusturile despre Cartarescu… mai bine sa nu stii, ca sunteti cumva colegi (poate si amici) si nu se cuvine. textele tale imi plac cam toate.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Coronavirusul, pseudonimul penibil al ciumei

    25 februarie 2020

    Arta a cochetat cu moartea la Carnavalul din Veneția pînă cînd măștile fascinante și grotești pe care turiștii și le-au tras fericiți pe meclă au fost înlocuite brusc cu o […]

  • Coronapirus

    25 februarie 2020

    Cel mai nou, puternic și neașteptat aliat al Opoziției e acum coronavirusul, care vine din Italia, pe vechiul drum al romanilor, să ia în stăpînire ce a mai rămas, după […]

  • Guberniul său

    25 februarie 2020

    „Poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!“ Asta i-a spus un ziarist președintelui Iohannis luni, când acesta din urmă limitase numărul de întrebări pe care le puteau pune ziariștii […]

  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

Cele mai citite