Miercuri seară, pe la 1 noaptea, încercam să mă furișez în scara blocului cît mai discret posibil ca să nu dorm pe preș. Deodată, în întunecimea parterului îmi încrucișez traictoria cu altcineva care încerca să se furișeze.
Eram sigur: fie aurolac, fie violator, fie ciupacabra. Aprind lumina și dau să-i dau peste ochi cu cardul de fidelitate de la Cora. “Nu da, vecine, sînt eu, Răzvan de la trei.” “Ce dracu’ faci pe întuneric, Răzvan de la trei?” Arată spre brăduțul de Crăciun uscat de lîngă el. “M-a trimis nevastă-mea să arunc bradul.” “Dar sîntem în martie, vine Paștele.” “Știu, dar ne atașaserăm de el.” Sînt sigur că o să mă mai întîlnesc cu Răzvan de la trei și în jur de 24 decembrie, cînd o să fie cu un carton de ouă colorate în mînă, pentru că se va fi atașat de ele.
Publicat în Cațavencii, nr. 11 (89) 2013
