În Mauritania sclavia a fost abolită târziu, foarte târziu, în deceniul 9 al secolului trecut. O vreme, o parte dintre sclavi n-au aflat. Iar cei care au aflat și au fost eliberați rapid s-au întors behăind de foame la foștii lor stăpâni. Pentru că nu puteau să scape de dependența dată de masa zilnică și pătura din țarcul cămilelor, chiar dacă astea veneau la pachet cu umilință, muncă peste puteri și tratamente inumane.
Atunci când am citit, după carnagiul de la Nisa, reacțiile exprimate de unii în lumea plină de mucegaiuri și noroi a Internetului, m-am dus, inevitabil, cu gândul la sclavii mauritanieni. Și acești oameni, semenii și contemporanii noștri, sunt sclavi, poate fără să o știe. Stăpânii lor nemiloși, care-i chinuie și-i expun fără cruțare, sunt ura, prostia, egoismul. Când citești că “francezii și-o meritau, prea au fost toleranți”, îți dai seama că autorul rândurilor cu pricina e un om aflat în grea suferință. Zi de zi trebuie să-și suporte micimea sufletească. Ca și cel care, de exemplu, spune că nu-i poate compătimi pe francezi, pentru că niște umoriști mai slăbuți de-ai lor ne-au făcut țigani. Nu sunt oameni cu adevărat importanți, așa că nimeni nu le va deschide cutia craniană pentru a le studia creierul. Și e bine așa, pentru că, în caz contrar, mirosul de căcat ar putea doborî până și pe cel mai călit medic legist.
Nu poți lupta mereu, cu metodă, cu prostia, ignoranța, nebunia și nemernicia. Găsesc mereu noi căi prin care să te surprindă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la principiile noastre, la fundamentele pe care, de multă vreme, încercăm să construim o lume cu adevărat mai bună. Doare. Doare de fiecare dată când se întâmplă ceva similar nebuniei din Nisa. Dar, încet-încet, vom găsi antidotul și pentru asta. Toate aceste lucruri ne-au luat pe nepregătitie, pentru că întreaga lume a beneficiat de prezumția de bunătate luminoasă. Nu e așa, dar, măcar, acum știm. Până de curând eram convins că teroriștii sunt cu adevărat periculoși pentru proiectul de omenire pe care unii cu minți strălucinde încearcă să ni-l propună. Acum am început să-i văd doar ca pe niște indivizi dezaxați care găsesc plăceri meschine în a băga bățul prin gardul civilizației. Ne pot îngenunchea doar cât ne ia să ne plângem morții. După care ne vor găsi din nou în picioare. Liberi.
(Și, după modelul lui Mircea, închei cu o poezie. Pentru francofoni.)
Ma France à moi
Nos larmes,
la douleur
et les morts.
L’Étendard est sanglant
ce matin.
On va pleurer
et puis
on va crier.
Et après?
Assez!
Pour nous
chaque jour sera
le jour de gloire.
On est vivants.
Mais vous?
Vos vierges d’Allah,
vous les avez trouvées
déjà trouées.
Dommage, connards,
ça y est 🙂
Fecioarele sunt precum coarnele lui Moise in sculptura lui Michlangelo. Adica o greseala de traducere. 72 de stafide e recompensa care ii asteapta in rai.