Doctorul care ne-a lecuit de libertate

Petru Groza n-a fost doctor de oameni, așa cum au lăsat comuniștii să se înțeleagă, ca să adune voturile săracilor și suferinzilor, ci doctor în drept. A fost un avocat inteligent și descurcăreț. Cu toate astea, talentul său de bază a fost teatrul. Iată cum povestește reprezentația pe care a dat-o în 1946 în fața lui Stalin:

„M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: În sfârșit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Eram un teatralist fără pereche!”

Cu asemenea geniu dramatic, Groza reușise deja să-i păcălească, pe rînd, pe țărăniști, pe liberali, pe naționaliști, pe social-democrați, pe comuniști, pe bolșevici, pe kaghebiști, pe comisarii sovietici și pe securiști. A trecut, într-un fel sau altul, prin toate partidele și alianțele antebelice, interbelice și postbelice, a dat din gură în toate direcțiile, a apărat și a acuzat, după caz, toate ideologiile, a pus toate accentele vremii la locul lor și a trăit în bunăstare, neatins de vitregiile istoriei, 73 de ani.

S-a născut în 1884, lîngă Orăștie, în Imperiul Austro-Ungar. A studiat Dreptul la Budapesta, la Berlin și și-a luat doctoratul la Leipzig. A revenit în țară și, pînă în 1911 a fost avocat la Lugoj și la Deva. Dar pentru un tînăr cu repertoriul său cameleonic politica reprezenta cea mai bună ocazie de a se tăvăli prin vorbe goale. Aici, Petru Groza n-a avut limite. A fost cu toți, pe rînd și deodată, fără să supere pe nimeni, făcîndu-se prețuit și cerut, încurajat și simpatizat, păstrîndu-și mereu un fel de autonomie pe care el a numit-o Frontul Plugarilor, partidul său de buzunar. Maniu, Brătianu, Goga, Vaida Voievod, Averescu și mulți alții i-au fost parteneri în alianțe, colegi în guverne, prieteni în parlament. Dar cînd pe firmamentul puterii au apărut comuniștii, cu revolverele lor rusești și listele negre, Petru Groza a înțeles că trebuie să stea de partea sigură a țevii. Fiindcă avea antecedente socialiste și apărase comuniști în procesele din anii ’30 și fiindcă se recomanda întotdeauna „doctor Petru Groza”, Partidul l-a adoptat ca pe un trofeu burghez necesar momentului. L-au folosit ca să-i păcălească pe liberali și țărăniști în guvernul din martie 1945, apoi ca să fraudeze alegerile din ’46 și să-l facă pe rege să abdice în decembrie 1947. Doctorul s-a dovedit priceput să îngroape democrația și libertatea, așa că Partidul l-a păstrat în fruntea guvernelor sale pînă în 1952. Apoi, l-a pus în fruntea Marii Adunări Naționale pînă la moarte, în 1958. Iar toată această carieră a avut la bază inegalabilele prosternări la picioarele lui Gheorghiu Dej. Apropiații spun că întreceau cu mult îngenuncherea în fața lui Stalin.