Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

DORIN TUDORAN: „Înainte se trăia în turmă. Azi se practică trăitul în haită”

Zoom DORIN TUDORAN: „Înainte se trăia în turmă. Azi se practică trăitul în haită”

Poet opozant pe față al regimului Ceaușescu. Urmărit de zeci de securiști și informatori, chiar și după ce s-a exilat în Statele Unite, unde a înființat revista Agora. După 1990, dezamăgit sau trădat de diverși prieteni, Dorin Tudoran se întoarce la scepticismul tăios din anii disidenței sale.

Cristian Teodorescu: Ți-ai închis blog-ul. Nu mai e nevoie de Dorin Tudoran în România sau ți s-a acrit să tot combați cu românii din țară?

Dorin Tudoran: Am închis și contul de Facebook, am renunțat să scriu și pentru republica.ro. Fac în fiecare an o cură de ”deromânizare”, iluzionîndu-mă că voi reuși să pecetluiesc cîndva despărțirea. Am început să mă suspectez de ipocrizie: chiar îmi pasă mai mult de cele ce se întîmplă în România decît le pasă multora dintre cei care trăiesc în țară? De unde bănuiala, ca să nu-i zic tupeul, de a crede că, măcar uneori, văd mai limpede ce se întîmplă decît văd atîția alții care se află la “fața locului”? Totuși, Cristian, ce-ți veni cu întrebarea asta? Cînd a fost vreodată nevoie de mine în România, ca să folosești acest “nu mai”?

C.T.: Cred că e nevoie și acum. Pe vremuri, cînd te-ai pus contra regimului Ceaușescu, ți-ai închipuit că Securitatea va pune atîția angajați și colaboratori pe urmele tale?

D.T.: Bănuiam că erau mulți. Într-o scrisoare adresată lui Ceaușescu spuneam că banii cheltuiți pe supravegherea mea ar fi fost mai inspirat investiți în a face viața românului un pic mai suportabilă. Cînd am văzut în documente ce desfășurare de forțe se organizase împotriva mea, imaginea paranoiei de stat și de partid a prins un contur mult mai apăsat.

C.T.: Cum e să-ți descoperi turnători printre prieteni, așa cum ți s-a întîmplat cînd ți-ai citit dosarul de Securitate?

D.T.: În cazul unora, surpriza nu e atît de mare, deci și amărăciunea este suportabilă. În cazul altora, rămîi împietrit. Dacă ar fi să aleg cazul care marchează granița dintre tragedie și tragicomedie, acela ar fi că, după ce am scăpat cu viață din România, aveam să am coleg, iar apoi chiar șef, la Vocea Americii, un prieten care, în România, primea instrucțiuni din partea Securității cui să spună că sînt omul… Securității. Nu vreau să aflu dacă și de la cine primea instrucțiuni și după ce se stabilise la Washington.

C.T.: Cum de te-ai despărțit după 1990 de prieteni apropiați?

D.T.: Nu cred că-ți pot răspunde altfel decât îi răspundeam cîndva lui Liviu Antonesei: trebuie să luăm drept un fapt natural că multe prietenii devin, cu timpul, amiciții. După o vreme, unii amici devin simple cunoștințe. Unele cunoștințe ajung chiar să nu se mai cunoască. Nu e un motiv de bucurie, dar asemenea lucruri intră în normalitatea vieților noastre. Parafrazînd celebra “Old soldiers never die; they just fade away” a generalului Douglas McArthur, aș spune că unele prietenii nu mor niciodată; ele doar se destramă… Se estompează. Deseori, prieteniile sînt ucise de ceea ce J.-F. Revel numea “oportunismul exterminator” al unora. Cînd există un dușman comun, major, prieteniile sînt puternice. Numitorul comun este atît de evident, încît diferențele specifice sînt greu de văzut. E un fel de orbire. Cînd dușmanul comun începe să se estompeze, diferențele specifice dintre prieteni încep să scoată coarnele. Mai întîi – ca niște drăcușori simpatici. Apoi – ca niște diavoli foarte înfierbîntați. După 1989, multe prietenii s-au destrămat din acest motiv. Părea că dușmanul comun dispăruse. Ce iluzie! El doar slăbise – temporar. Și cum nu există vacuum etern, diferențele specifice au preluat locul ocupat cîndva de numitorul comun.

C.T.: Cum stau azi românii cu solidaritatea pe care n-o aveau decît în grupuri mici pe vremea lui Ceușescu?

D.T.: Românul este de o consecvență inegalabilă – cu solidaritatea stă la fel ca înainte. O practică în doze foarte mici, este mai precaut cu ea decît cu consumul de halucinogene. Înainte se trăia în turmă. Azi se practică trăitul în haită. Sînt inadaptabil, căci pentru mine există o mare diferență între “team up” și “gang up”. Sînt un excelent om de echipă, dar rămîn profund refractar la ideea de gașcă. Primul Consecvent al Țării rămîne Ion Cristoiu, acest stahanovist al manipulărilor, moștenit de la Epoca de Aur a lui Ceaușescu. Cred că îți amintești că i-am dedicat, ironic, volumul Eu, fiul lor – Dosar de Securitate fiindcă, prin 2006, scria că habar nu avea cine fusesem și ce făcusem înainte de 1989, numai că documente din dosarul meu de urmărire informativă (DUI) dovedesc că știa foarte bine cine eram. De ce făceam și de faptul că nu eram pedepsit cum se cuvine se plîngea Securității.

Iată ce scrie în acest an, la 25 februarie: “M-a amuzat teribil un anume Dorin Tudoran (zic anume, pentru că nici acum, după decenii de cînd a plecat din țară, nu știu cu ce se ocupă și prin urmare nu știu cum să-i spun) care s-a grăbit să-l tulnicărească pe Klaus Iohannis pentru a-l anunța că el e dispus să lingă cît toți cei de pînă acum. L-am întîlnit în două rînduri pe președintele Iohannis. Prima oară, în octombrie, anul trecut, la București. A doua oară, în acest an, în ultima zi a vizitei sale la Washington. Prima oară am stat de vorbă mai pe îndelete, a doua oară cam o jumătate de oră. În nici una dintre cele două întîlniri, nici nu mi-am oferit serviciile, nici nu mi s-a făcut vreo “ofertă de serviciu”. Îți spun aceste lucruri fiindcă informația oferită românilor de marii “formatori de opinie” ai neamului este, de multe ori, nimic altceva decît borhotul care fierbe în călimările acestor scribi. Relația lor cu adevărul este foarte sulfuroasă. Pentru ei este de neconceput că doi oameni pot sta de vorbă și fără ca la mijloc să se afle un tîrg, un aranjament, fiindcă viața scribilor este un tîrg nesfîrșit, un aranjament neîntrerupt. Văzând că nu mai public pe blog și auzind tot felul de zvonuri, o bună prietenă din București mă întreba: ”Oare te duci la Cotroceni?”. Am liniștit-o: ”Nu. Plec azi la Londra și Viena pentru o săptămînă. Apoi, mai plec la Londra și Budapesta pentru o altă săptămînă, pe la începutul lui mai”.

C.T.: Conștiința poetului e mai trează decît a omului obișnuit sau disidența poetului e mai periculoasă decît a disidentului lipsit de notorietate, pentru un regim totalitar?

D.T.: Oh, nu neapărat! Cînd se simt încolțiți, mulți intelectuali se agață, ca înecatul de pai, de Lautréamont (“Toute l’eau de la mer ne suffirait pas à laver une tache de sang intellectuelle”) fără să le treacă prin cap că și opusul poate fi adevărat – o pată de sînge intelectual vinovat poate otrăvi toată apa mării. Notorietatea te apără pînă la un punct. Un regim totalitar poate să mute, într-o secundă, acel punct cu o sută de kilometri mai la stînga sau mai la dreapta, după criterii numai lui cunoscute.

C.T.: După ce ai plecat din România, te-a șocat condiția poetului din Occident?

D.T.: Deloc, fiindcă în legătură cu asta nu nutream nici o iluzie. Efortul meu a fost să-mi croiesc o altfel de carieră.

C.T.: De ce, totuși, n-ai încercat în America o carieră literară, în engleză?

D.T.: Mircea Eliade mărturisea că multă vreme a continuat să viseze în românește. La nașterea poeziei contribuie și o bună doză de vis. Așa cum fătul “crește și se dezvoltă în uter într-un sac amniotic ce conține lichidul amniotic, un lichid limpede și complet steril”, poezia crește și se dezvoltă ocrotită de o “placentă“. Cîndva, am început să visez și în engleză. Totuși, cînd recitesc un poem scris în engleză, îmi pare că miroase încă a plastic – ”Made in China” – și-l readuc la limba visului său. Nu poți ajunge unul dintre cei patru membri ai Executivului unei companii occidentale care operează în peste 100 de țări și rulează programe de sute și sute de milioane de dolari dedicînd nopți și zile doar literaturii.

C.T.: Poetul român e vinovat că scrie în românește?

D.T.: Absolut. Luna trecută mi-a apărut în Ungaria o miniantologie trilingvă. Făptuitori: Marcela Ciortea, Farkas Wellmann Endre și Géza Szöcs. M-am întîlnit la Budapesta cu Mircea Dinescu. În dedicația pe care am scris-o pentru el și pentru Mașa recunoșteam că volumul trăiește în trei limbi moarte: română, latină și maghiară. Dedicația lui Mircea pe volumul său Întoarcerea barbarilor e mai optimistă.

C.T.: Poetul român e vinovat că e poet la el în țară?

D.T.: Nu. E vinovat doar că e poet. Așa cum devine vinovat și pentru că renunță să mai scrie, din motive numai lui cunoscute.




Citeşte mai multe despre:

11 comentarii

  1. #1

    La Mulți Ani, Dorin Tudoran!

  2. #2

    Domnului Dorin Tudoran, la mulți ani cu bine!

  3. #3

    Va multumesc – tuturor.

  4. #4

    @Vasile Gogea

    Multumesc, dragul meu Vasile.

  5. #5

    ,, Azi se practică trăitul în haită. Sînt inadaptabil, căci pentru mine există o mare diferență între “team up” și “gang up”. Sînt un excelent om de echipă, dar rămîn profund refractar la ideea de gașcă”
    TE sărut, Dorin Tudoran

  6. #6

    La mulți ani, Domnule Tudoran!

  7. #7

    La multi ani buni, domnule Tudoran.

  8. #8

    La multi ani si bine ati revenit,mi se facuse dor de ceea ce scrieti!

  9. #9

    Monumental!
    Am retrait clipe triste.. intorcadu- ma in acea perioada, sa- i spun gri.. despre care vorbeste poetul!
    Cata cheltuiala sa urmaresti un om deosebit ! Ce josnici erau!
    Apoi prietenii…cat de socat poti fi cand citesti in dosar ca cei pe care i- ai invitat la masa ta erau de fapt dusmanii tai! Cumplit!
    Nu, nu va fi greu sa traiti un sentiment de ” deromanizare” dupa ce ati citit dosarul de pa securitate!
    ” Ti se taie de tot”..
    Sa ne traiti felicitari pentru tot ce ati comunicat in acest scurt interviu! Sunteti un OM deosebit!

  10. #10

    Bine spus… si, din pacate, foarte adevarat!
    La Multi Ani, domnule Tudoran!

  11. #11

    La mulți ani cu sănătate domnule Tudoran, Dumnezeu sa va binecuvânteze!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint