Fostul campion mondial Leonard Doroftei i-a atacat în termeni dur pe mineri, despre care a spus că nu înseamnă nimic pentru el. Doroftei nu se lasă impresionat de mineriada din 13-15 iunie 1990 și susține că ortacii lui Miron Cozma au bătut tot pentru că au avut un adversar extrem de slab, pe care l-ar fi bătut oricine.
„Întâmplător sau nu, adversarul minerilor din acele zile, adică studențimea adunată în Piața Universității, mâncase bătaie și de la poliție. Nu avea practic nicio victorie în palmares. În condițiile astea, nu mă miră că ortacii lui Cozma au măturat pe jos cu adversarul”, a declarat Leonard Doroftei, extrem de scârbit că minerilor li se acordă o asemenea importanță.
Apropiații susțin că între fostul boxer și ortaci există o rivalitate mai veche, de pe vremea când Leonard Doroftei și minerii din Valea Jiului au încercat să se culce cu aceeași femeie. Se pare că până la urmă cei 10.000 de mineri au avut câștig de cauză, iar de atunci Doroftei le poartă pică.
pacat ca se poate da like doar pe fake-buk…