Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

DORU COSTEA: „Cu cîteva excepții, Parlamentul ăsta e o ficțiune profesională“

Zoom DORU COSTEA: „Cu cîteva excepții, Parlamentul ăsta e o ficțiune profesională“

E unul dintre foarte puținii noștri avocați pledanți care s-ar fi descurcat fără griji printre maeștrii din interbelic. Doru Costea s-a ocupat mulți ani de „trebile juridice“ ale Academiei Cațavencu. Slavă lui și Domnului, cu succes. Umor avea dinainte. Și o bibliotecă bogată. El ar zice „o bibliotecă normală“. Normală pentru el, imposibilă pentru alții.

Cristian Teodorescu: Dacă nu s-ar mai încălca legea în România, ce-ai face?

Doru Costea: Păi, în România nu se încalcă legea, se fură cu ea. Cu legi, ordonanțe, hotărîri de guvern, derogări, multe dintre ele cu dedicație. Sîntem guvernați pînă la fundul sacului. Hoția măruntă e cea pedepsită, pentru că spectacolul Justiției satisface publicul. Ca să-ți răspund totuși la întrebare, aș deveni, probabil, un infractor greu de dovedit. După atîția ani de avocatură, aproape că devine tentant. Mai ales că știi mai toate trucurile care o  fac posibilă. Arta de a fura nu atinge proștii. Balzac spunea undeva că hoții de buzunare nu se deosebesc de cei cu mănuși albe, care se plimbă în trăsuri. Au aceleași „valori“ morale. Doar că primii fac greșeala de a-și recunoaște viciile, în timp ce mănușile albe, scot ochii lumii cu virtuțile lor. Pe urmă, gîndește-te la satisfacția colegilor mei, aș justifica profesia. Dincolo de gluma (amară), nu-s în stare să dau șpagă, darmite să fur.

C.T.: Din observațiile tale, la vremuri de pandemie scade sau crește infracționalitatea la români?

D.C.: Te referi la comunism sau la COVID? Cred că adevărata pandemie cu care s-au confruntat românii, timp de 45 de ani, a fost comunismul. Revenind la evoluția virusului românesc, despre pandemie nu am informații, dacă sînt statistici, au fost, probabil, măsluite. Sau dezincriminate… Europa e cu ochii pe noi, dar o liniștim statistic. Nu e bine să dai rău.

C.T.: Dar cu durata proceselor cum mai e?

D.C.: E poveste lungă.

C.T.: Ce e de preferat pentru un avocat, o victorie rapidă sau o îndelungată tărăgănare?

D.C.: Cea mai bine plătită.

C.T.: Pledezi pentru mască sau pentru fără? Că văd că se ajunge și la tribunal din cauza măștii.

D.C.: De vreme ce trăim vremuri de carnaval, firește că pledez pentru mască.

C.T.: Ce părere ai despre avocații pe care i-a avut poporul în ultimul deceniu?

D.C.: Uite o întrebare grea. Am avut și avem, fără îndoială, avocați de mare calibru, cu o profundă cunoaștere a principiilor de Drept. Din păcate, în ultimul deceniu, despre care mă întrebi, din ce în ce mai puțini. Sînt însă și tineri de excepție care mă fac să mai sper. Văd  două posibile cauze. Prima ar fi aceea că s-a schimbat paradigma actului de justiție. Oralitatea, ca element esențial al procesului, a fost, pe nesimțite, abandonată. Pledoaria a fost înlocuită de notele/concluziile scrise, care sînt departe de-a convinge, așa cum o face cuvîntul rostit. Poți lămuri un judecător în cîteva fraze concise, coerente, care să susțină un un eșafodaj juridic convingător. Pentru asta ai nevoie de o serioasă cultură generală și, deopotrivă, de una juridică. Poate fi considerată o impertinență, mi-o asum, dar sînt convins că dacă nu l-ai citit pe Balzac, spre pildă, sau pe Céline, nu ai acces la mobilitatea care să dea și fluență, și consistență pledoariei. Nu vreau să fiu greșit înțeles, nu e nevoie să citezi din ei (deși eu am făcut-o, nu de puține ori), ci doar să folosești uriașa lor experiență despre psihologia omului pus în situații-limită. Are Codrin Liviu Cuțitaru un articol în Dilema veche, de acum cîțiva ani, în care demonstrează convingător felul în care cărțile dau cititorului o experiență de viață la care n-ar ajunge nici în 200 de ani. Or, noi avem studenți care n-au auzit de Iorga, am fost șocat să aud asta.

A doua cauză e învăţămîntul juridic de tip grilă (din cîte ştiu, adoptat de mai toate instituţiile de învăţămînt superior juridic). Dacă grilele s-ar putea eventual justifica în domeniul ştiinţelor exacte, în ştiinţa dreptului ele sînt, din punctul meu de vedere, descalificante. Raţionamentul juridic, logica, arhitectura argumentării, coerența, proprietatea de sens, bogăţia de limbaj, într-un cuvînt articularea „întregului“, toate sînt sacrificate în numele unei aparente (dar false) obiectivităţi. Bifările „competente“ în căsuţele grilei se substituie nepermis exigenţelor unei reale evaluări. Din păcate, de multe ori cunoaşterea temeinică este înlocuită de intuirea vagă a soluţiei probabile şi bifarea ei în căsuţa salvatoare.

C.T.: Dacă una susține politicianul în CV la capitolul studii și alta se dovedește realitatea, asta nu e infracțiune de fals și uz de fals?

D.C.: Păi, cu cîteva excepții, Parlamentul ăsta e o ficțiune profesională. Statul în cur reprezintă singura opțiune politică notabilă. Toți sînt doctori în Drept sau în „Relații Internaționale“, s-au născut cu masteratul în scutece, hîrtiile învechite artificial, și pe care scrie „diplomă“, le conferă competența profesională a acarului care se uită la zeppelin, cu șapca dată pe ceafă, a mirare. Mulți votează fără să priceapă de ce ridică mîna. Desigur, sînt și excepții, cărora le cer iertare, dar cred că-s și ei exasperați de realitatea care, nu mă îndoiesc, îi sufocă. Și, ca să-ți răspund la întrebare, da, e un fals fără efecte juridice în privința statutului de parlamentar. E, cum să-ți explic, cam ca  „pepsiglasul“ care s-ar vrea cristal de Murano.

C.T.: Cînd Parlamentul e plin de avocați și de juriști, cum de avem legi care par făcute la colțul străzii, la o „Săniuță“?

D.C.: Păi, cum scria într-un CV văzut de mine, sînt „absolvenți ai diplomei“. Diploma i-a absolvit pe ei, în sensul contrar, de lectură și cultură. Citesc dezbaterile parlamentare pe articole, la Codul Penal Carol al II-lea, din 1938. Mă fascinează consistența intelectuală a luărilor de cuvînt, logica argumentelor, fervoarea dezbaterilor, calitatea intelectuală a vorbitorilor. Asta prin comparație cu Codurile noastre, votate în bloc, prin asumarea răspunderii. După care s-au dovedit a fi, cel puțin Codul Penal, flagrant neconstituționale. Cel Civil, nu interesează pe nimeni, a fost copiat după cel canadian și nu prezintă interes pentru parlamentari, probabil pentru că pe baza lui nu se pot da pedepse cu închisoarea.

C.T.: Cum ți se pare deosebirea dintre „legal“ pur și simplu și „legal, dar imoral“?

D.C.: Esențială pentru mine, ca avocat. Mă interesează doar dimensiunea legală. De altfel, un text de lege implică prin definiție moralitatea. Tot ce e legal e, implicit, și moral. Nu și invers.

C.T.: De ce și azi una e Justiția la Vaslui și alta la București?

D.C.: E geografie juridică… Glumesc, firește. Nu discut de ingerințele locale, notorii în unele cazuri, o să mă limitez doar la explicația tehnică, legată de faptul că norma juridică poate fi interpretată diferit și constituie ceea ce numim, în Drept, jurisprudență. Asta e benefică, în civil cel puțin, consacră independența judecătorului în interpretarea normei. În materie penală însă, am serioase dubii în privința unui asemenea gen de diferențe. Dacă vorbim de situații similare, diferențele sancționatorii sînt cel puțin ciudate. Cauzele sînt mai multe. 1) Lipsa de experiență de viață a judecătorilor. Sînt țări civilizate în care nu poți fi judecător decît după 10-15 ani în avocatură, cînd știi ce înseamnă viața, ca și semnificația aplicării unui text la o faptă, înțelegi gravitatea consecințelor și măsori cu criterii așezate pe această experiență. Ca avocat, mănînci la sfîrșitul lunii, doar din ce-ai convins în instanță. 2) Ingerințele locale, nu mă sfiesc s-o spun public, unele hotărîtoare în soluționarea dosarului. Desigur, nu generalizez, vorbesc doar de situații la care am fost martor nebăgat în seamă, nu avocat, un soi de apendice procedural, pentru ca sentința să fie validă formal. Cam ca steagurile lui Ghiță la Primărie. 3) Caracterul confuz al textelor juridice. Despre asta nu mai vorbesc, că mă înfurii, am spus mai sus despre Coduri și legi. O inconsecvență terminologică la limita analfabetismului juridic.

C.T.: Înainte avocații și medicii erau în general oameni citiți, acum doar prin excepție. De medici nu te întreb, dar avocații nu mai au timp sau ce?

D.C.: Aici o să spun ceva care o să supere: nu cred într-un profesionist care nu știe să scrie corect, fie că e inginer, arhitect, avocat sau medic. Asta înseamnă că n-are decît lecturi profesionale, și alea minime. Sper, cu disperare, că nu se întîmplă asta, deși realitatea mă cam contrazice zilnic. Vin iar și subliniez: nu generalizez.

În privința avocaților, și aici cu excepțiile de rigoare, noua școală formează doar cunoscători ai legilor, și nu ai principiilor de Drept. Legile se schimbă, principiile rămîn. Am văzut avocați care, scriind despre doctrină, consemnează în subolul notelor manualele după care au învățat în facultate. Marii autori rămîn o necunoscută pentru ei. Am fost surprins să văd într-o firmă de avocatură, mai mică, e drept, un exemplar din Alexandresco, așezat într-o vitrină, la intrare, și luminat ca o carpetă cu răpirea din serai. Sau altele care le au înșirate milimetric, vădit atinse doar de femeia de serviciu, cînd le șterge de praf. Aș putea vorbi, pentru contrast, de notele pe care le făcea profesorul (judecător în interbelic, mai apoi avocat) N. Georgean, care, în consultațiile scrise, avea pagini întregi de referințe doctrinare. Și nu mă pot opri să mă gîndesc că omul ăla a căutat fizic, nu printr-un simplu click, sute de articole din cărți și reviste de specialitate. Cunosc însă destui avocați, mulți dintre ei tineri, care acoperă fericit exigențele profesiei. Sper în ei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]