Cred că mierea a fost folosită pentru prima dată în cosmetică a doua zi după ce omul a descoperit albinele. Nu ştiu la ce foloseşte ea acum (poate că sînt femei atît de urîte, încît trebuie să le ungi cu miere pe faţă ca pe tartine, să nu li se mai vadă trăsăturile), dar sigur se foloseşte: am văzut într-un magazin, la raionul de cosmetice, un raft cu săpunuri speciale, pe bază de miere, din Franţa.
E posibil ca doamnele de la magazin să fi încercat un sentiment de respect faţă de limba lui Voltaire şi Sarkozy, în care mierea se numeşte „miel“, dar e posibil, la fel de bine, să se fi gîndit că vin sărbătorile de Paşti; oricum, pe etichetă scriseseră, cu marker, „Săpun Miel“.






