„Săptămîna europeană“ fu, vorba aia, „de vis“. Mediilor de informare carpato-danubiano-pontice li s-a oferit șansa să titreze: „Românii – calificați în optimile Europa League!!!“. Da, chiar așa s-a întîmplat. Dinamo Kievu’ lui nea Mircea Lucescu și al promițătorului jucător de rezervă Tudor Băluță, Milanu’ lui Tătărușanu, Glasgow Rangersu’ lui Ianis Hagi și Slavia Praga a lui Nicușor Stanciu – victorieee! – merg în turul următor. Dacă s-ar califica și Juventusu’ (cu Drăgușanu în lot!) vom zice: Românii merg mai departe în Champions League! Așa sîntem noi, sentimentali. Ajunse să ne emoționeze orice performanță, oricît de mică, obținută de compatrioții noștri din diaspora. De mic, juniorul românesc nu mai visează la altceva decît să activeze la un club din diaspora, chiar dacă, acolo, va freca tușa. Dar pe un salariu incomparabil mai bunicel, e drept… Acolo nu-i ca aici. Aici am avut noi grijă, după datină, să ne dăm singuri cu stîngu-n dreptu’, ca să moară capra vecinului. Nu mai departe de jumătatea primului deceniu din acest secol, da, românii chiar erau în optimile Europa League. Ba chiar – mai mult, stai să vezi! – Rapidu’ și Steaua își disputau niște dramatice sferturi de finală. Trecute timpuri… acum lăudăm alte succese de-ale românilor, alți performeri români.
Mircea Lucescu, bun, e foarte bun. Da’ cît o să mai antreneze și nea Mircea? Încă 20, hai, 25 de ani, după care își va pune schemele-n cui, are și el o vîrstă. E dintr-o generație mai veche, Corvinul Hunedoara și Dinamo București nu se mai pot baza pe dînsul… Dintre jucătorii noștri „europeni“, Nicușor Stanciu ar fi singurul titular incontestabil, dar nu la o echipă din campionatele de Top 5. Într-un asemenea campionat (nu) joacă Tătărușanu – e titular, pe postul de rezervă de portar la Milan. De T. Băluță, la Dinamo Kiev, ziserăm: cu toată bunăvoința lu’ nea Mircea, mai lucrează, mai are de lucrat. Ianis Hagi, la Glasgow Rangers, joacă – nu prea are ocazia s-o facă timp de 90 de minute. Dacă-l bagă în teren, se va întîlni, în optimi, cu echipa lui Rațiu, alt român, de la Villareal. Ăștia-s românii noștri europeni, îi iubim! Păcat că a plecat prematur Inter Milano, altfel ni-l bifam și pe charismaticul motivator Ionuț Andrei Radu, alt portar titularizat pe banca de rezerve… Desigur, e bine să scoatem în evidență calificările românilor noștri, oriunde ar juca, dacă joacă. Totuși, parcă ne-am putea dori și un pic mai mult, am dovedi că avem potențial. Hai, nu mai cîștigăm noi Cupa Campionilor Europeni, fie! Bine, nu mai ajungem nici în semifinalele europene… Băi, frați români, da’ măcar putem lucra la un proiect ceva mai realist, pe termen mediu: „Românii – cu două echipe în grupele Europa League“! Hai, băieți, hai că se poate! Am fost cîndva cu două echipe și-n grupele Champions League, nu mai vorbim de Europa League (patru), pe vremea cînd eram mai puțin „corecți“ și „civilizați“ decît acum, Acum s-au calificat niște echipe unde mai lucrează (cînd lucrează) și cîțiva români, nu românii. Hai România!
1.024 de vizualizări






