Eram la Tîrgul de Carte de la Katowice cînd am aflat de tragedia de la Cracovia. Prietena mea Radosława Janovska-Lascar mi-a spus de nenorocirea pe care o abătuse asupra orașului un ins tînăr care trăsese cu o armă, din mașină, în oamenii care se aflau în piața dreptunghiulară din centrul orașului. Un polonez oarecare, aveam să aflu mai tîrziu. Era prima oară cînd în Polonia se întîmpla una ca asta. A doua zi mi-a spus cineva că atentatorul își omorîse în aceeași zi părinții și sora mai mică, înainte de a pleca la Cracovia. Îi împușcase. De dimineață, în restaurantul hotelului, cuvîntul „Cracovia” se auzea în toate grupurile care veniseră la micul dejun. Turiști, sportivi, cupluri între două vîrste, bărbați singuri, cîteva fete singure și ele. Chipuri stupefiate. Nu înțelegeam ce-și spuneau. O adolescentă îmbrăcată cu niște blugi rupți plîngea fără zgomot. Nu voia să atragă atenția. La o masă, doi bărbați gesticulînd nervoși. Unul dintre ei, bărbos, mai în vîrstă, după fiecare cuvînt bătea cu arătătorul în tăblia mesei. Celălalt dădea din cap aprobator. Un cuplu de la altă masă, mîncînd în tăcere. Cele patru chelnerițe, care sporovăiau voioase în dimineața precedentă, acum alunecau în tăcere în jurul bufetului suedez și tot în tăcere debarasau mesele.
În frigul de pe peronul gării, așteptînd trenul de Varșovia, puțină lume. Fețe inexpresive. În vagonul cu două rînduri de scaune, fiecare cu ale lui, ca în autobuz. Știrile de pe mobil: atentatorul ar fi un tînăr de 24 de ani dintr-un orășel de lîngă Cracovia. Strungar, talentat la desen. În copilărie desena oameni spînzurați. Se desena și pe sine însuși înarmat, în rol de atacator. Colegilor de clasă le spunea că asta visa să devină – atacator. Mereu îmbrăcat în negru. Pînă și unghiile și le dădea cu ojă neagră. Avea permis pentru două arme. Se pare că nu făcea parte dintr-o rețea teroristă. Convingeri de extremă dreaptă. Guvernul de la Varșovia anunță doliu național. Două dintre cele nouă persoane ucise de atentator sînt cetățeni străini. Mai sînt străini și printre cei nouăsprezece răniți de el cu o pușcă semiautomată. La aeroport, prietenul Cristi, compozitorul, îmi spune ce scrie presa din Polonia despre atentator. Cînd ajung în București, aflu că niște ziare rusești răspîndesc minciuni despre afilierea atentatorului: că ar face parte dintr-o grupare teroristă ucraineană, că ar fi soldat în armata poloneză. Guvernul polonez înființează o celulă de criză pentru combaterea dezinformărilor. La noi, mesaje de condoleanțe. Pe X, G. Simion amestecă, în engleză, condoleanțele cu propaganda politică. Îl acuză pe ministrul polonez de Interne că a mințit cînd a spus că atentatorul ar fi avut convingeri de dreapta extremistă. Führerul aurist susține că descreieratul ar fi extremist de stînga. Nu precizează de unde are această „informație”, în schimb îl acuză pe premierul Tusk că ar distruge Polonia, într-un adevărat atentat la decența elementară.
