Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Economia României, susținută de mesajele pe care le trimit acasă de sărbători românii plecați la muncă în străinătate

Zoom Economia României, susținută de mesajele pe care le trimit acasă de sărbători românii plecați la muncă în străinătate

În anul care s-a încheiat, românii plecați la muncă în Spania, Italia și Marea Britanie au trimis în țară milioane de mesaje de sărbători, asigurând un procent semnificativ din totalul de SMS-uri al României. Specialiștii spun că, fără mesajele trimise acasă de emigranți, starea de spirit din România ar fi fost mult mai proastă.

Iată cum prezintă această situație un român de rând, beneficiar al SMS-urilor pe care i le trimit rudele din străinătate:

"Nici eu și nici nevastă-mea nu avem serviciu și nu prea primim SMS-uri de sărbători, pentru că nu avem colegiu de birou, care să ni le trimită. Noroc cu sără-mea, care e plecată la muncă în Italia. Ne mai trimite ea mesaje de Crăciun și de Anul Nou, ca să avem și noi ce pune pe telefoane. Fără SMS-urile de la ea, nu știu cum ne-am fi descurcat, pentru că e foarte greu să te ajungi cu mesajele în ziua de azi."

Din păcate, însă, în ultimii ani, conaționalii noștri au trimis mai puține SMS-uri decât înainte să înceapă criza. În perioada de maxim avânt al imigrației românești din Spania și Italia, dintre anii 2005 și 2008, românii scriau mesaje de felicitare pentru cei dragi, rămași în țară, chiar și atunci când nu se sărbătorea nimic. Acum, emigranții s-au mai zgârcit puțin cu urările telefonice, deoarece nu prea mai au pentru ce să se felicite, dar contribuția lor rămâne semnificativă.

“Practic, economia României se menține datorită SMS-urilor trimise de sărbători de românii din Spania și Italia”, explică economistul Ion Mainard Cheins. Fără acester mesaje, economia țării noastre ar intra în depresie, deoarece e deprimant să nu-ți scrie rudele plecate la muncă în străinătate.”



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia