O dată, o singură dată a fost PNL partid adevărat în îndelungata sa istorie. Din păcate, nimeni nu știe să spună cu exactitate când a fost acest moment de unicitate.
Din 1875, data înființării oficiale, și până în 1947, PNL a fost mai degrabă afacere de familie decât partid politic. În 72 de ani, cinci din cei șapte președinți ai PNL au fost membri ai familiei Brătianu, de ai fi zis că funcția de președinte al partidului se transmite în familie ca moșia de la Florica. Dacă ar mai fi trăit vreun Brătianu veritabil în 1989, cu siguranță acesta ar fi preluat partidul după revoluție, în numele valorilor familiei.
După 1990, PNL a fost primul partid istoric ce a acceptat să guverneze alături de FSN, în 1991, în Guvernul Roman, apoi a prelungit colaborarea până în 1992, și în Guvernul Stolojan. A produs gogomănia candidaturii regale la președinție, a intrat și a ieșit din Parlament, s-a întors la colaborarea cu FSN-ul vopsit, în 2004, apoi a colaborat direct cu PSD, din 2009, de la candidatura lui Geoană, până în 2014.
Prin fuziunea cu PDL, PNL a atras în interiorul său o grămadă de politicieni fără vreo legătură cu liberalismul. Naționaliștii din PUNR, care la rându-i fusese înghițit de partidul lui Virgil Măgureanu și ulterior de PD, sunt doar un exemplu. Pesediștii fugiți la PDL au devenit, și ei, mari liberali. Copii de generali și-au dat mâna cu alte vlăstare ale fostei Securități și protejați ai noii, vorbindu-ne cu deosebită nesimțire despre victimele comunismului.
De fiecare dată când a ajuns la guvernare, PNL n-a fost cu adevărat un partid politic, o organizație care să încerce să guverneze în interesul tuturor cetățenilor. Mereu, preocupările PNL au adus aminte mai degrabă de moștenirea Brătienilor: în primul și în primul rând s-au împărțit funcții, pentru rude, amici apropiați și yesmeni devotați. Apoi au căutat afaceri profitabile pentru cei mai răsăriți dintre ei. Unul dintre cei mai bogați liberali ai tuturor timpurilor nu s-a îmbogățit din arhitectură, meseria sa, sau din construcții, ci primind cadou de la stat o rafinărie.
PNL a fost, o dată, o singură dată, un partid. În închisorile comuniste, unde cei mai mulți dintre liberali și-au păstrat crezul în democrație și în drepturile omului, deși asta i-a costat viața. Din păcate, Orbanii, Cîții, Turcanii și Gheorghii zilelor noastre nu sunt urmașii acelor liberali demni, ci sunt moștenitorii de drept ai unuia dintre cei mai siniștri colaboratori ai Securității, Mircea Ionescu Quintus.
A fost. O dată.
