De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș,
desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic,
m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj
ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic.
Sfidînd miriapodul, aș inventa din nou
scaunul simplității compus din trei picioare,
ca boul aș da buzna-n pășunea din tablou
cît domnul Grigorescu-și învîrte o țigare
și-aș rumega trifoiul pînă la vernisaj,
cînd critici de renume m-or cîntări cu ochii
și poate, dintr-o lipsă totală de curaj,
m-aș însura, spre seară, cu fata grasă-a popii.
Brâncuși se odihnește-n infinit la umbra miriapodului.. Maestre, lăsați fata grasă-a popii! Mai bine luați la braț o sticlă de roze din cramă și, cu taraful preferat lângă urechea dreaptă, petreceți o seară pe cinste! Noroc și sănătate!
maestre, eu inca te banuiesc ca bagi la greu chatgbt in poezelele lu’ matale.
Uite acuma, mintenas, iti bag eu una de trei strofe, rima incrucisata. Cu Ciuca si saramara de la Dunare si lautari.
La citadelle en virose
Cîîîîîțuuuu presedinte!!! Sau Ciucăăăă! Sau …
Romănii mai văd și viața-n roz în sunet de taraf,
francofoni fiind pe lingă mici trag și-un Edith Pilaf,
La vie en rose,merlotul căntă-n fiecare.
Ca și francezii avem și noi o privighetoare,și chiar mai multe
Dar nu mai sănt destule urechi să le asculte,
rozul e detronat cu tic și tok și pad ,multisonoră,
viața ne este incoloră.