Ptiu, drace!

Închipuindu-se un soi de berbec al conștiinței neadormite și ulcerate, CTP-ul continuă lucrarea abandonată de N. Ceaușescu, opintindu-se nu în zidul bisericilor ca răposatul, ci dînd cu coarnele în podoabele lăuntrice ale ortodoxiei, izvoditoare de speranță și mir, strîmbînd din nas la pastrama învechită a Sfintei Parascheva, gata să-i linșeze pe bătrînii credincioși că fac trafic cu apă sfințită și smerenie.

Aidoma șoferilor drogați care spulberă cu limuzinele lor bengoase pietonii dintr-o stație de autobuz, tovarășul Savonarola recidivează apăsînd acceleratorul Daciei sale de protocol, cu toba de eșapament spartă la revoluție, spre a intra în mulțimea pelerinilor îngenuncheați în jurul raclei Sfîntului Dimitrie, prinși în flagrant de închinăciune, fără aprobare de sus.

În viziunea ronțăitorului de moaște sfinte, Fiul lui Dumnezeu ar sta cu ochii pe martirii creștinătății cum stătea nea Nicu cu ochii pe Dincă, Bobu și maica Suzana Gîdea, nu cumva să miște în front și să facă și ei cu mîna la popor.

Luîndu-și numele în deșert, acest Cristian pîrît ce-a ajuns la Adevăr pupînd moaștele răposatei Scînteia ne livrează imaginea uluitoare a unui Christos opărit de o tainică dragoste de sine, invidios pe succesul „subalternilor“ săi la masele populare, neliniștit și jignit că sfinții îi mănîncă covrigul aurei.

Ptiu, drace! Te-ai uitat în oglindă și-ai crezut pentru o clipă că vezi chipul chelios și înveninat al Mîntuitorului!