Efectul Ponta la Strehaia

Cum iei curba dinspre Lunca Banului, e un pod.

Pe vremuri se zicea: gata, am ajuns în Strehaia. Astăzi, însă, clar: am ajuns în ţigănie. Palatele, primele din ţară, nu rivalizează cu cele din Buzescul ăl pînă la cer. N-au cum. Ţiganii de aici o spun pe-a dreaptă: întîiul contează, restul e ţigănie. E umbră de viciu, de invidie. Dar uite că miercurea asta în ţigănia din Strehaia intrară ca la un semn Poliţia şi Jandarmeria. Aşa se simţi strînsă ţigănia ca-ntr-un corset. Să scuipe tot, ziceau jandarmii. Dar ţiganii ştiu că nu-i a bună călcarea asta aşa din pripă, dar nici nu e sfîrşitul lumii. Ce căuta la ora şase mascatul printre velinţele balaoacheşelor?

Ce vroia, fă, ăla înaltul printre sutienele şi chiloţii tăi?

Eh, mă caută de căcat, ce să caute! Ţigănia ştie că nu-i era sfîrşitul. Îi căutau pe Melinţoi şi pe Şarpe, doi ţigăncuşi ce călcaseră o babă, colo în marginea Strehăii, de la Fîntîna Verde-n jos, printre plopi. E, dar nu pentru baba aia se mişcă Ciorăpeii ăştia. Clar. Uite, bre, noi, ţiganii, sîntem tot mascaţi, dar avem masca în piele. Era, într-adevăr, un întuneric în ţigănia Strehăii, dis-de-dimineaţă. Dar, de fapt, ce căutau? Nedumerirea face vinişoara vînă de bou la tîmpla ţigăniei! Păi, ce, ce, ce? Aţi furat, bă! Păi, ce? Zic balabustele: ce furarăm, mamă? Corupeţi, lucraţi fără acte! Eh, a trecut prima zi şi ţigănia puroi s-a strîns la loc. Aşa este ciorăpelul pe mîna la Băsescu.

Au mîncat, au săturat, au culcat

A doua zi, iar mascaţii. E, acum e la pont. La televizor moţiunea la Guvernul MRU. Chirăia mahalaua, gureşe balabuste arătau pe picioare părul pînă sus, la pizda goală, dar nu cu răutate, nu cu apărare, nu, nu, doar că n-avură cînd să tragă ceva pe ele. Da, e nasol rău, palate ţigăneşti puse la lacăt şi sigiliu. Şi io unde dorm, mamă, să-ţi pup io coiţele? Unde dorm la noapte? Bărbaţii luaţi la dubă şi trimişi la Turnu. Da, e nasol. Şi trei limbuzine de-alea fură sigilate. Nu se poate, bre, să ne iei tot ce avem, nu se poate! Strigau acum, abia acum, cînd sigiliul încuie maşina. Ţigăncile rămaseră în margine de drum cu deştele şi plînsetele moi.

Bărbaţii duşi că furaseră douăj’ de milioane de la stat

Balabustele împrumutară cîte unele de la pretene, să pună dracului pe ele, că e drum pînă la Turnu. Şi plătiră pe şoferul lui Leo să le ducă. Leo – galanton. Şi ui­te-le imbecilizate de neştiinţă, fluturîndu-şi ţigăncile buzele pe geamurile dăşchise de la Mercedes. Erau şase, de-alea balaoacheşe, cu broboadă. Una nu plîngea şi credeau cu tărie că nu dreptate este asta care să-ţi bage bărbatu’ la puşcărie la şase dimineaţa. Omul trebuie lăsat a fuge. Libertatea este dreptatea, n-aveţi voi legi ca ale noastre… Şi-n faţă la puşcărie stăteau drepte balabustele. Una vorbea pe telefon. Că ştia ea un procuror. Şi procurorul dădu răspuns. E, deci nu e aşa urît pe lumea asta. Răsplătiţi? Răsplătim! Cînd e frica mare, dai ce ai de pe tine, cu suflet adică, mai dai şi ţeapă. Eh, dar să nu lungesc povestea, ţigănia se aşeză pe trotuar. O mîndreţe de perle cu colţi de golden, o mîndreţe de puhave, uriaşe şi triste pînă la epuizare. Tragedie cu moarte, unt rînced, peşte scîrnav.

Vorba cacealma le ţinea moralul

Şi pînă-n seară tot molfăiau nesperanţa, necurajul, nemîncatul şi udul. Ce-i de făcut? Du-te, fă, în tufiş! Şi cum se deşertă a bătrînă de zoaiele crîncene, uite, lovitură de teatru la Bucale! Guvernul a căzut! Urîtul a fugit! Oh, Doamne a toată ţiganimea, o, Doamne, Doamne! Ne-a venit inima la loc, vin ai noştri! Că ăştia bagă frica neagră, a fără speranţă, a de te zvîrcoleşti. O, te julesc, nu te omoară. Dar tragi frică. Că le e frică şi lor. Or cu ăştia, dragi, tragi nădejde de la început. Ştii regula. Îşi fac şi ei treaba, sîntem şi noi ţigani.