Universitarul timișorean Emanuel Copilaș – cu un doctorat condus de Michael Shafir –, expert în analiza conflictelor internaționale, pune noua criză economică între ghilimele, ia temperatura opiniei publice din Statele Unite față de războiul din Ucraina și se teme de ziua în care Putin va ajunge cu spatele la zid.
Cristian Teodorescu: A dat faliment o bancă importantă din State, căreia i se face respirație gură la gură, în timp ce președintele Biden le-a spus americanilor că situația e sub control. Le trece americanilor sperietura sau…?
Emanuel Copilaș: Sperietura va trece, în final. În cel mai rău caz, Trezoreria poate dispune o relaxare a ratelor dobînzilor bancare, în cazul în care situația nu se va soluționa într-un interval de timp rezonabil. Sîntem oricum în condiții diferite de cele în care s-a petrecut „criza“ economică din 2008, dar asta nu înseamnă că ar trebui să stăm liniștiți. Am pus termenul criză în ghilimele deoarece evenimentele economice din 2008 au reprezentat doar partea spectaculos de vizibilă a unor procese structurale mai complicate și mai puțin vizibile: fonduri speculative, deregularizări sau reduceri arbitrare de taxe. Pentru a atenua efectele crizei, Trezoreria a redus spre zero ratele dobînzilor bancare și a devalorizat dolarul, alimentînd astfel cu lichidități și cu încredere o economie prăbușită, care a început, prin astfel de metode keynesiene, să își revină. Uniunea Europeană a ales un mijloc diferit de a ieși din această criză, și anume politica monetară de păstrare a valorii euro, pentru a nu afecta interesele economice ale Germaniei, motorul economic al UE. Costurile crizei au fost transferate însă, și în SUA, și în UE, în moduri mai mult sau mai explicit rasiste și xenofobe, asupra grupurilor sociale cele mai vulnerabile: imigranți (preponderent mexicani în SUA și est-europeni în UE), asistați social, persoane fără venituri stabile etc. – care, chipurile, s-ar fi întins mai mult decît le-ar fi permis plapuma din punct de vedere financiar. Nimic despre tacticile de „predatory lending“ ale băncilor care au convins tot felul de persoane care în mod normal nu își permiteau credite imobiliare, ca să păstrăm exemplul de mai sus, să le contracteze. Nu mai conta, pentru că băncile respective speculau aceste împrumuturi nesigure și le vindeau la rîndul lor mai departe, transformîndu-le, ca prin minune, în bani „adevărați“, în timp ce continuau să perceapă dobînzi lunare de la creditori, atîta timp cît aceștia nu ajungeau în insolvență.
C.T.: Atunci ca atunci, dar azi?
E.C.: Astăzi, situația economică globală este diferită. Politicile monetare ale americanilor au inundat lumea cu bani ieftini, au alimentat inflația la nivel global și au permis perpetuarea a tot felul de afaceri dubioase și nesustenabile, cum ar fi extragerea și prelucrarea gazelor de șist, de exemplu. Care gaze de șist sînt vîndute acum de către companii americane Europei la prețuri de patru sau cinci ori mai mari decît prețul gazului rusesc. Obrazul democratic subțire cu cheltuială se ține, desigur. Inflația globală a mai fost alimentată și de către pandemie. Încercînd să o contracareze, Trezoreria americană a ridicat ratele dobînzilor, iar unele pachete financiare ale băncilor americane au devenit astfel neatractive. Obligațiunile emise de stat sînt sigure, dar prea puțin profitabile pentru cine are de gînd să se îmbogățească repede și fără complicații. Statul american a intervenit și a salvat situația, garantînd în același timp depozitele populației. Chiar dacă această „gripă“ financiară americană a produs și niște „răceli“ financiare europene, lucrurile sînt departe de a fi scăpat de sub control. Nu vă faceți probleme, războiul din Ucraina ne va salva probabil de o posibilă recesiune globală, pentru că despre o criză nu poate fi deocamdată vorba.
C.T.: Ce zice contribuabilul american, după un an de război, despre ajutorarea Ucrainei?
E.C.: Opinia publică americană este în continuare critică la adresa Rusiei lui Putin, deși intensitatea acestei critici a scăzut comparativ cu primele luni ale războiului. Sprijinul pentru administrația Biden rămîne, din acest punct de vedere, ridicat. Regimul Putin a comis crime de război în Ucraina, conform rapoartelor Organizației Națiunilor Unite. Este un regim autoritar, xenofob, misogin, ultraconservator și, per ansamblu, categoric nefrecventabil. Deși acest regim poartă responsabilitatea declanșării războiului din Ucraina, nu este nici pe departe singurul care a condus la deteriorarea situației geopolitice regionale care a creat contextul conflictual. Și SUA au băgat din plin bățul prin gard, direct sau prin diverși interpuși. În teoria relațiilor internaționale există ceea ce se numește „self-fulfilling prophecy“: punem piedici și înghiontim abitir statul X sau statul Y pînă cînd îl silim practic să ofere un răspuns pe potriva așteptărilor noastre, după care îl acuzăm de tot felul de scăderi, unele reale, altele inflamate, iar altele efectiv inventate. Vorba lui Caragiale: „Uite, vezi! ăsta e cusurul lui – e măgar!… și violent!… și n-are manieră!“.
C.T.: Cum sînt percepuți acum, în State, Zelenski și Putin?
E.C.: În linii mari, Putin este considerat un despot, iar Zelenski un erou. Opinia publică este influentă și influențabilă aproape în aceeași măsură, indiferent de faptul că le mai și nimerește, și nu de puține ori. Pe mine mă sperie însă altceva, și anume iresponsabilitatea unor războinici de tastatură care atrag atenția cum că al doilea război mondial a fost posibil datorită faptului că Hitler nu a fost oprit la timp. Pe atunci nu existau însă arme nucleare. Oricît de agresiv și de iresponsabil ar fi, regimul Putin nu face decît să își joace cărțile. Și orice s-ar întîmpla, lui Putin nu trebuie să i se dea niciodată de înțeles că nu mai are nimic de pierdut. Nu trebuie adus într-o situație în care să pară lipsit de alternative, pentru că ar fi o situație extrem de periculoasă pentru noi toți. Imaginea machistă a liderului rus îi asigură încă popularitatea în sondaje. Nu este deci vorba aici doar de bravură iresponsabilă, ci în special despre un calcul politic lipsit de scrupule. Deocamdată. Știți bancul acela, Napoleon și-a pierdut imperiul atunci cînd a ajuns să se creadă Napoleon.
C.T.: Dar China lui Xi Jinping?
E.C.: China este un competitor tot mai redutabil pe plan global al Statelor Unite, în ciuda relației economice efectiv simbiotice dintre cele două state, care are desigur suișuri și coborîșuri. Nu cred să fie cineva care pînă în prezent să nu fi înțeles acest lucru. Totul depinde de formele pe care le va lua această competiție în viitor. Ea explică totodată cel mai bine originile războiului din Ucraina, de care China profită din plin, cumpărînd o grămadă de firme rusești la prețuri foarte avantajoase. China a înlocuit încă de dinainte de pandemie Statele Unite în calitate de principal partener comercial al Lumii a Treia. Și, începînd cu 2021, a devenit de asemenea principalul partener economic al UE. Avem de-a face deci cu un adevărat cutremur în economia politică globală, chiar dacă nu îi înțelegem prea bine consecințele, cel puțin pe cele imediate. Statele Unite profită de războiul din Ucraina pentru a își reconsolida influența la nivelul UE în detrimentul Chinei. Cine va cîștiga în încleștarea globală dintre lăcomia americană și agresivitatea rusă? Răbdarea chinezească.
C.T.: Trump ar mai trage o dată, dar noua vedetă a Republicanilor pare să fie mult mai tînărul DeSantis, guvernatorul statului Florida, care în destule privințe ar continua politicile lui Trump la Casa Albă, dacă va ajunge acolo. Însă va ajunge?
E.C.: Greu de spus. Războiul din Ucraina îi va aduce probabil un nou mandat lui Biden, în ciuda vîrstei sale înaintate, la fel cum războiul din Irak i-a adus lui Bush jr. – deși au trecut de atunci mai bine de două decenii, iar contextele producerii celor două războaie sînt radical diferite. Trump încearcă să-și relanseze cariera politică în special pe baza frustrărilor economice acumulate de către cetățeanul american de rînd relativ la războiul din Ucraina. Acestea nu sînt deocamdată atît de mari încît să îi asigure lui Trump un nou mandat. DeSantis mizează, în linii mari, cam pe aceeași strategie electorală, deși este mai evaziv și mai nuanțat decît Trump, și nici nu dispune de experiența sau de incisivitatea politică a acestuia. Fiind însă și foarte tînăr, DeSantis vede mai degrabă alegerile de anul viitor ca pe un fel de repetiție generală pentru campania electorală din 2028.
