Dimension 404 începe cu vocea gravă a unui povestitor care te introduce într-o altă dimensiune. Sună cunoscut? Ar trebui, dacă ești fan al serialelor SF. Tot nu? Citește mai departe.
Primul sezon cuprinde șase filmulețe diferite, dezvoltate în jurul unor întîmplări fictive din trecutul sau viitorul tehnologiei. De la revolta clonelor fabricate ca niște păpuși gonflabile, pe gustul partenerului, la sala de cinema 3D administrată de extratereștri care suge prin ecran creierele spectatorilor, de la studenta fiziciană motivată de un desen animat al copilăriei să inventeze călătoria în timp la gamer-ul obsedat de un joc malefic în care va fi supt cu totul, de la psiholoaga militară care are pacient de Crăciun un supercomputer în depresie la jucătoarea de FPS-uri care apelează la un energizant de mărit viteza de reacție cu efecte secundare neașteptate, ideile simpluțe sînt turnate într-o realizare care amestecă ficțiunea stil anii ’80 cu accente comice, momente horror prea soft și twist-uri de film serie B, pe un ton alternativ, cînd dramatic, cînd parodic, cu încheiere boantă, neconcludentă. Un concept neclar, dezamăgitor, urmărit cu indecizie: „Să mă mai uit sau nu?”.
Niște fantezii ciudățele, ușor nostalgice și referențiale, tributare unor SF-uri prea vechi pentru vîrsta audienței-țintă (generația millennium), cu elementele de comentariu social al unei realități alternative deja cunoscute din serialele clasice ale genului. Dac-ar fi să identificăm principalele surse de inspirație, Dimension 404 încearcă să fie cînd o versiune modernă a The Twilight Zone, cînd un Black Mirror american, prezentînd povești similare, dar fără forța și profunzimea ideilor originale. Și fără morala de final care te lăsa gîndindu-te zile întregi la subiectul episodului.
Dimension 404, 2017- , antologie de faze SF reciclate, creat de Will Campos, Dez Dolly, Daniel Johnson și David Welch, difuzat original de Hulu, disponibil pe HBO Go.
