Guvernele Orban au comunicat imens. În sensul că au apărut cu meclele în TV zi de zi, de mai multe ori pe zi. Iohannis ne-a spus să ne spălăm pe mâini cât nu ne-au spus părinții în copilărie.
Sunt aceiași oameni care au chemat oamenii la vot. De ce cred ei că acum, chemând oamenii la vaccinare, rezultatele ar fi altele?
COVID-ul îl are de partea lui pe Dan Bittman, vaccinul joacă în echipă cu Streinu-Cercel. Nu e cam puțin?
L-am văzut vorbind pe Gheorghiță-uniformă, omul care imită un prăjitor de pâine care încearcă să plângă. Mai puțină empatie în felul de-a fi n-am mai văzut de la penultima sa apariție publică. Iohannnis pare Ștefan Iordache în zilele lui bune. Militarul Gheorghiță a vorbit de acțiuni „sincrone și compatibile cu cele care se derulează în celelalte țări europene“. Cum să nu vină lumea să se vaccineze când aude una ca asta?
Dincolo de efecte secundare și de alte muște care le bâzâie pe Șoșoacele neamului, există niște întrebări totuși: în cât timp se termină vaccinarea, astfel încât să vorbim de imunizare de masă? 140.000 de doze pe săptămână, cum spune Florin Cîțu, nu cumva sunt mult prea puține? Dar poate vin și alte vaccinuri care se adaugă acestora, de ce nu ni se zice? 140.000 de doze săptămânal înseamnă 140.000 de vaccinați care apoi vor fi din nou vaccinați cu 140.000 de doze la rapel?
Cum se împacă nevoia de a vaccina 70% din populație pentru imunizare de masă cu „intenția“ de vaccinare de doar 30%?
Mă rog, pare că ne facem mai multe griji decât Iohannis, însă așa cum am scăpat testările în rahat, așa putem scăpa și vaccinările. Nu ar fi tocmai prima oară când ne propunem să facem ceva și ne iese o imensă porcărie. N-ar fi prima oară când mor oameni aiurea în țara asta.
Mă gândeam la scenariul în care toate celelalte țări din UE ajung la imunizări de masă, iar România va fi izolată ca o debara în care a fost închis un cadavru.
2.021 de vizualizări