Sinceră să fiu, mie mi-e milă de tiza mea, Nuți Udrea, care seamănă cu mine mai mult decît se crede sau se știe. La fel ca mine, din cauza expansivei dezvoltări trupești, a avut o copilărie și-o adolescență nefericite: în școala generală și-n liceu, nu era coleg mai răsărit care să n-o înghesuie prin colțuri, să n-o pipăie, să n-o piște, să nu-i spună măscări, încît săraca, de-atîta palpări pectorale, a crezut o vreme – chiar ea mi-a mărturisit! – că nu are sîni, ca toate adolescentele, ci mari hematoame vinete. Colegii ca colegii, dar cei mai parșivi erau profesorii: de exemplu, un pervers de educație fizică, cum o prindea la sală la orele de sport, o punea să stea numai în șpagat, la bîrnă, de ajungea Nuți acasă mergînd pe două picioare cum zboară cocorii în formă de V, dar invers. Nici nu mai știe cine-a fost primul ei iubit, pentru c-au avut grijă să-i dea la un ceai vin roșu amestecat cu Pepsi, cum bea Videanu la Monte Carlo (bineînțeles că la Videanu era un vin de altă calitate decît poșirca de Huși).
Și-atunci cum să n-o înțelegi că nu i-au plăcut niciodată băieții frumoși, superficiali și cu spaima lunară a întreținerii, ci oamenii maturi, care fără să debordeze de cine știe ce vino-ncoa, ba chiar așa, mai urîți, știau totuși să-i asigure o anume siguranță materială și sentimentală, s-o facă să se simtă împlinită social, căci senzualitate găsești oriunde, dar o pernă ca lumea, un dormitor și-o piscină unde să pui cu folos și-n mod repetat capul nu afli pe toate drumurile. De-aia s-a și legat sufletește doar de doi oameni: de fostul soț și de celălalt. Eu nu-i doresc decît ca legătura asta să rămînă așa, pur sentimentală, căci la cîte legături se stabilesc în zilele astea, cine știe unde poți ajunge.
(va urma)
Tareeee !!! Astept urmarea…!