Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Excentricul bine temperat

Zoom Excentricul bine temperat

În Istoria lui, G. Călinescu scria cu ironică admirație despre aglomerația de la cursurile lui Nicolae Iorga, a cărui voce răsunătoare îi anunța venirea în amfiteatru cînd încă era departe, pe coridor. În drum spre locul unde avea să oficieze, pe marele preot al istoriei îl așteptau studenții ciotcă, fie cu o întrebare, fie doar ca să-i admire vrăjiți trecerea maiestuoasă, de bărbat înțelept ca nimeni altul.

Cînd Călinescu s-a întors la Universitate, după exilul de la Institutul de Teorie Literară și Folclor, exil altminteri confortabil, căci institutul fusese înființat pentru el anume, a avut parte de aceeași abundență în auditoriu. Veneau și studenți de la alte facultăți, nu numai cei de la Litere, să-l audă și să-l vadă pe excentricul profesor care improviza impetuos la catedră, cu un aer de om liber, într-o vreme în care pușcăriile erau pline.

Călinescu avea un talent numai al lui de a însenina cenușiul vieții zilnice, care-l îmboldea și la Institut, unde-și punea angajații să joace în piesele lui de teatru și le recita poezii, cu voce inspirată. Poezii compuse de el, firește.

Ca să se apere de eventuale acuzații de elitism, distrugătoare de cariere, criticul își scotea cercetătorii pe teren, să culeagă folclor de la sursă și să se împărtășească din gîndirea înaintată a maselor largi, populare. Acolo, în aer liber, Călinescu pregătește cu mîna lui mămăligă într-un ceaun încăpător, își pune angajații să memoreze rețeta și să învețe s-o pună în practică. Dar mai ales se lasă fotografiat în timpul acestei practici culinare. De-a lungul expediției, autorul Bietului Ioanide poartă cămăși cadrilate, cu mîneci scurte, și se pretinde proletar al condeiului. Cînd devine membru în noua Academie Română, cea epurată de elemente burgheze sau pur și simplu retrograde, e coleg cu cadre de nădejde ca Alexandru Bârlădeanu, care avea meritul copleșitor că studiase la Moscova, încît i-a fost trecut cu vederea amănuntul că nu publicase nimic, nici lucrări științifice, nici de alt soi. Chiar dacă o fi strîmbat din nas, G. Călinescu n-a găsit de cuviință să se așarneze.

Popularitatea printre studenți și reputația de profesor generos Călinescu și-o întreținea și cu ajutorul notelor – nu dădea decît 10, obicei pe care l-a luat mai tîrziu și fostul său asistent Alexandru Piru, exasperîndu-și colegii de catedră care dădeau note pe merit.

Chiar și cînd ajunge pe piscurile gloriei oficiale, Călinescu rămîne suspicios, cam pe bună dreptate după ce fusese ușuit de la catedră, așa că-l bănuiește pe colegul Tudor Vianu că-l lucrează pe la spate, alături de demolatorii Bietului Ioanide.

Esteticianul află și îi scrie lui Călinescu o epistolă în versuri în care-i spune: „Mă știi așa? Ținînd stiletul sub manta?”. Călinescu îi răspunde spăsit, în proză: „N-am crezut vreodată că lealul, bravul Vianu ar putea comite o felonie”. Nu crezuse, dar, cum ar veni, se lăsase bîntuit de ipoteze negre, în pas cu vremea.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale