Am aflat, în sfîrșit, și o veste bună. Sună atît de bine, încît pare fake news. Cică, potrivit unui raport al ONU, România se află pe locul 28 în clasamentul mondial al fericirii. Stăm bine, sîntem tari, n-am fi crezut! Ne situăm în partea superioară a clasamentului. Devansăm, de pildă, Spania. Astfel se și explică de ce românii tot emigrează acolo, la iberici, în căutarea nefericirii. Potrivit sondajelor, cam 70% din români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Tot explicabil: sîntem fericiți că mergem (și toooot mergem) în direcția greșită. Pe locul 1, lider mondial în clasamentul fericirii, se situează Finlanda. Finlanda va fi adversara noastră în grupa Nations League. Deși finlandezii par redutabili, tre’ să ne păstrăm mîndria de a fi români. E o veste bună, repetăm: România stă mai bine în topul fericirii decît stă Naționala în clasamentul FIFA – Coca Cola.
Ca iubitori ai României și ai echipei sale naționale, ne-am pus o întrebare, totuși: băi, dacă, potrivit lu’ ONU, noi, românii, sîntem destul de fericiți, nene, zi-mi și mie de ce tot noi, suporterii români, sîntem cam nefericiți? Cine știe cunoaște. Motivele le tot auzim, zi de zi. Explicațiile și oftăturile întemeiate se tot rostogolesc. Obsesiv, obsedant. Jucătorii nu mai au clasă. Antrenorii or avea clase, ca să obțină licență Pro, unii, dar îmbracă tricoul unei echipe și paltonul alteia, cuminței, ca să nu-i supere pe iubiții conducători. Conducătorii – patroni, primari sau președinți – sînt plini de bune intenții, o tot dau în bară. Arbitrii, deprofesionalizați, o dau și ei în bară, etapă de etapă, singura lor scuză fiind aia că tot nu s-a introdus sistemul VAR. FRF și LPF patronează, organizează și gestionează acest haloimăs. Atîtea reforme au produs – pentru progresul fotbalului românesc – încît toată lumea deplînge regresul.
În calitate de „analiști media“ și „statisticieni“ (sanchi!), știm deja ce se va vorbi despre fotbalul nostru atît de drag – azi, la fel ca și ieri sau mîine. Deci se va vorbi despre sărăcie – temă mai veche, pre-pandemică, va rămîne incontestabil pe locul 1 în top. Se va mai discuta despre incompetență, la toate nivelurile (pomenirăm, în paragraful precedent). Iarăși se va repeta o banalitate de bun-simț, cum că toată șmecheria pornește de la centrele de copii și juniori. Aberante măsuri administrative vor fi criticate din nou, în timp ce onor Federația & Liga vor adopta aceeași atitudine – ni se rupe! Drept urmare, din nou – a cîta oară? – va reveni vorba veche: „Era mai bine înainte…“. A și fost mai bine, da, pe vremea lu’ Tata Puiu sau chiar a lu’ Nea Piți.
Argumente pentru nefericire am găsi, firește, căcălău. Moșilor, da’ chiar așa, în halu’ ăsta, nu se poate! Ne-a zis ditamai ONU că stăm binișor cu fericirea. Atunci, în cazul ăsta, nu-s motive ca noi, tîmpiții de microbiști români, să fim mai nefericiți decît fraierii de compatrioți care n-au gustat bucuria și amarul fotbalului! Uite, acum ne așteaptă dubla amicală de foc, cu Grecia și Israel. Să nu v-aud că cîrtiți iar, că ce erau Grecia sau Israelul în fața noastră, pe vremuri, cînd era bunica fată mare și Tata Puiu doar locotenent-colonel… Acum pornim din nou în aventură, merită să-l încurajăm pe Edi și pe ai lui. Adică, pe „ai noștri“. Vom fi iarăși cum sîntem, fericiți, și chiar mai mult decît atît! Hai România!
