Abia acum, într-un tîrziu, ne-am prins de-o chestie. Noi, în România, nu prea reușim să construim autostrăzi, școli sau spitale (deja supramitizatul „proiect de țară”), dar, în schimb, sîntem preocupați consecvent de o temă: mîncarea. Și, mai ales, mîncarea românească. Popor ospitalier, ne-am bucura ca jucătorii sosiți pe meleagurile cluburilor noastre, da, să savureze bucatele autohtone. Noi, poporul, luptăm de secole să ieșim din foame.
„Îți place mîncarea românească?” este întrebarea-standard, recurentă, a reporterițelor (sînt femei, scuze, nu-i nici o conotație misogină) către fotbaliștii alogeni. Păi, ce-ar putea răspunde politicos și omu’ ăla, venit din Africa sau din America de Sud? „Da!”, normal că da. De curiozitate, ne-ar plăcea să ne întîlnim cu Salah al nostru de la Liverpool, doar ca să-l întrebăm despre parcursul profesional. „Măi, Mo, ți-au plăcut ciocolata și brînzeturile în Elveția, pizza și pastele în Italia, iar acum, pe bune, chiar îți plac mîncărurile alea imposibile din UK?” Așa l-am întreba pe Mo Salah, căci, înainte de a fi reporteri, ne-am născut români. Or, pentru noi, românii, mîncarea contează. Sarmaua și mititeii (nu-s tocmai 100% românești, se știe) ar trebui să fie materie obligatorie la examenul pentru acordarea cetățeniei.
În afară de mîncare, altă treabă n-avem – doar să naturalizăm, dacă s-ar putea, niște jucători fără pașaport de România. Ne plac și nouă, sînt băieți valabili. Mai rar vezi un tip atît de dedicat precum Camora, spirit de luptător, din seminția fundacilor lideri. Îl apreciem pozitiv și pe Dumitru Cardoso (e fîșneț, se vede gena braziliană și daco-romană!). Și ar mai fi și alții pe lista de naturalizare. Ne grăbim acum să-i integrăm în natura echipei naționale, înaintea meciului din Islanda. Parcă spuneau ceva bătrînii noștri despre cineva atît de asemănător omului, îngrășat în Ajun. Îi tot îmbiem pe stranieri cu produsele noastre tradiționale și, pe partea ailaltă, ne plîngem că Budescu e un pic supraponderal (este!) și mănîncă o oală de sarmale.
Dacă tot mergem pe ideea asta, că trebuie și noi să naturalizăm, ca să fim în rîndul lumii civilizate, noi i-am naturaliza pe Neuer sau Becker în poartă (scuze, Tătă, rămîi căpitanul nostru!), pe Van Dijk sau pe moș Chiellini ca fundași centrali, pe Modrici sau pe Henderson la mijloc, iar pe Messi și Ronaldo în atac, cu Lewandovski ca vîrf împins. Din păcate, toți ăștia au fost naturalizați mai devreme – pentru Germania sau Brazilia, Olanda sau Italia, Croația sau Anglia, Argentina sau Portugalia, ba chiar Polonia. Asta e. Nu mai putem aduce nici măcar un Mbappé sau Hazard, din Franța sau Belgia, surorile noastre. Ce-i de făcut, de unde să mai naturalizăm pentru România?
Se va rezolva cumva. Îi ademenim cu mîncare, le dăm cașcavalu’. La noi, lucru știut, n-a murit nimeni de foame. Hai naturalizare, hai România!
