Nevoia de a ucide a vânătorului italian este absolut patologică.
Numai așa se explică de ce în Italia nu mai zboară nici vrăbii. În schimb, România, ieftină și coruptă, a devenit rapid poligonul de trageri al italienilor. Noroc totuși că vânătoarea a fost interzisă în Deltă până în 2007, când un lobby italienesc puternic la nivel de Parlament a forțat deschiderea vânătorii în Deltă. AVPS Tulcea a emis atunci 68 de permise individuale pentru broscari, bașca 40 la grămadă pentru asociații vânătorești din Italia. Rezultatul este pe măsura demenței posesorilor italieni de arme: peste 10.000 de rațe și gâște masacrate în Tatanir și Pardina, plus sute de păsări rare umplute cu alice, ca să nu-și piardă băieții mâna.
Locul vestitului Terente a fost luat, în 2009, în Balta Mare a Brăilei, de un braconier italian cu puță mică,
dar cu carabina mare. Prins de multe ori la braconat, acesta a revenit mai proaspăt ca niciodată și a reușit chiar un record absolut de 2.000 de ciocârlani împușcați, cu care a și fost de altfel prins în flagrant. Dar acest Terente peninsular nu este un accident al naturii la Brăila, acolo unde, doar în luna mai a anului 2009, Direcția Silvică Brăila a încasat de la vânătorii italieni peste 35.000 de euro din permise de vânătoare. Astfel, braconajul la păsări a devenit o prelungire firească a faptului că autoritățile române, pentru câțiva euro, le-ar trimite să se plimbe și pe propriile mame, îmbrăcate în pene, prin fața italienilor cu puștile sculate și încărcate.
Demența cinegetică italienească cuprinde întreg teritoriul României
și are ca țintă predilectă păsările cântătoare. În 2010, în comuna Jebel din Timiș, patru italieni sunt prinși cu 100 de ciocârlii împușcate. Ei bine, asta e chiar joacă de copii cu praștia, pentru că, în același an, alți doi italieni au împușcat 350 de păsări cântătoare rare, majoritatea ciocârlii, în Brăila. De altfel, în doar câteva zile, în județul Brăila au fost prinși 15 braconieri italieni care au căsăpit mii de ciocârlii, prepelițe și ciocârlani.
Un an mai târziu, vameșii unguri se prind că pe la ei „zboară” o bună parte din avifauna României spre Italia. 11.000 de păsări cântătoare congelate, prinse într-un transport prin Nagylak și alte 230 găsite într-o mașină la Muraszemenye sunt doar vârful aisbergului. În 2012, un grup de 15 braconieri italieni sunt prinși având la ei mii de privighetori omorâte, pentru ca, în 2013, alt italian să fie prins cu 5.400 de ciocârlii. Asta pentru că, în Italia, din limbi de privighetoare sau de ciocârlie se face un pateu care costă o căruță de bani. Și știm cu toții că italianul suportă orice, dar nu poate trăi fără limbi, mai ales când provin din insula noastră ieftină de latinitate.
Atâta timp cât asociațiile care dețin fonduri de vânătoare fac cu italienii sute de mii de euro anual,
să nu vă așteptați că măcelul se va opri. Și nu se va opri nici măcar atunci când vă veți trezi cu canarul din colivie împușcat de un macaronar venit din Florența, cu întregul Ansamblu “Ciocârlia” alicit de un calabrez focos și iute de deget ori cu Ceata lui Pițigoi făcută pateu. Pentru că, să recunoaștem, chiar dacă ne consideră italienii ciori, noi suntem, de fapt, niște papagali.
