În Wag the dog îți lămurești în mod irevocabil convingerea că politica e un domeniu mult mai spectaculos, mai cu bani, cu putere decît Hollywood-ul însăși.
În urma unui scandal sexual în preajma alegerilor, Conrad Brean (Robert De Niro), consilier prezidențial chiar mai culeanu și decît Lăzăroiu, se vede nevoit să facă o diversiune mai ceva ca Houdini. Așa că angajează un producător de la Hollywood pentru a-i fabrica un război. Îl găsește pe Stanley Motss (Dustin Hoffman) care, fiind o lepră ce ar putea să facă o comedie romantică despre Cernobîl și o dramă psiholigcă despre Disneyland, dă naștere un război fictiv demn de Oscar. Scoate din mînecă toți așii și toate clișeele ca să facă din război o poveste menită să rupă inimile americanilor și să-i unească.
Găseşte un dușman ce pare să atenteze la însuși visul american, un erou care să țină loc de simbol și, bineînțeles, o imagine iconică, dramatică, chiar cutremurătoare, ceva gen bărbatul din Piața Tianamen și fata afgană la un loc.
Poate partea cea mai bună a filmului e și cea mai tristă. Că-l și crezi. Nu știi dacă se poate întîmpla, s-a întîmplat deja, sau se întîmplă chiar azi.
Titlu: Wag the dog
An: 1997 (bun an)
Regia: Barry Levinson
Cu: Dustin Hoffman, Robert De Niro, Wiliam H. Macy, Anne Heche
Notă pe IMDB: 7.1
