Se zice că sperăm și cînd nu ne dăm seama. Dar cei ce speră prostește sînt cam ca ăia care dau la cheia mașinii, deși știu că li s-a terminat benzina. De obicei, prostul e și rău, fiindcă atunci cînd își așteaptă binele e în stare să calce pe cadavre ca să-și vadă speranțele împlinite. Tot ceea ce nu poate el să înțeleagă i se pare neadevărat sau o conspirație împotriva lui. Pentru proști, teorema lui Pitagora e o minciună. În cel mai bun caz, o chestie care trebuie verificată de fiecare dată cînd au de-a face cu ea. Dacă nimerește cu mașina într-un copac, prostul se supără că i-a stat copacul în cale și mai totdeauna găsește alți proști care să fie de acord cu el. Fiindcă n-are imaginație, prostul se crede invincibil, iar atunci cînd are de rezolvat o problemă de viață, se răstește la ea. Forma supremă de inteligență pe care o poate atinge prostul e viclenia, asta pentru că, lipsit de consistență lăuntrică, prostul recurge la strategia cameleonului. Prostul promite imposibilul sincer și nu se ține de cuvînt fără remușcări, pentru că nu s-a putut.
De cînd cu pandemia, proștii au simțit că e momentul lor. Se adună în haită și-și clamează neroziile pe unde apucă. Dacă nu sînt răgușiți, au o portavoce cu ei, pe care o folosesc și ca să vorbească în șoaptă. Și se găsesc destui politicieni care, din ticăloșie ori tot din prostie, le cîntă în strună.
Prostul e ori habotnic, ori ateu superstițios – nu crede în Dumnezeu fiindcă nu-l poate pipăi, dar cînd fulgeră își zice că fulgerul are ceva împotriva lui, iar pisica neagră care-i taie calea știe ceva care n-a ajuns încă la urechile lui.
Am ajuns să mă îndoiesc că prostul are mintea odihnită. Mai degrabă chinuită. Prostul crede că Bill Gates are ceva cu persoana lui și că George Soros i-a scris numele pe vreo listă neagră. Pentru el, adevărul e al cui strigă mai tare, iar legile care nu-i dau lui dreptate trebuie încălcate. Prostul are torpedoul mașinii plin de amenzi neplătite. Dacă face vreun accident auto fiindcă n-a acordat prioritate, se rățoiește la cel care i-a lovit mașina și-l acuză că i-a ieșit în cale dinadins.
Prostul e respectuos de frică și politicos de fațadă. În semn de prietenie, te înjură duios și, dacă nu-l lași să te tragă de brăcinari, te acuză că-l dușmănești. Nu e generos, ci risipitor. Cel mai adesea e de o zgîrcenie feroce, pentru că ziua de mîine e pentru el o perpetuă amenințare. De aceea speră nesăbuit, își folosește memoria pentru ranchiune și nu se gîndește decît la răzbunări. Prostul nu crede în bunătate, iar atunci cînd o întîlnește i se pare un prilej de jumuleală. Prostul fură liniștit, fiindcă nu-l duce imaginația la ceea ce ar putea păți din cauza furtului, iar atunci cînd e prins spune că legile sînt strîmbe. E aproape totdeauna grav și, în rarele ocazii cînd rîde, adică se rîde, se abține cu greu să-și ducă palma la gură. Dacă trage un pîrț într-o mulțime, prostul se uită în jur acuzator, că se înghesuie lumea în jurul lui.
1.688 de vizualizări
