Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

FLORIN LĂZĂRESCU: „N-aveam treabă cu Nosferatu, da’ dacă m-a rugat omu’ să-l ajut, ce era să fac, să las Hollywood-ul să se ocupe singur de asta?“

Zoom FLORIN LĂZĂRESCU: „N-aveam treabă cu Nosferatu, da’ dacă m-a rugat omu’ să-l ajut, ce era să fac, să las Hollywood-ul să se ocupe singur de asta?“

Ce treabă a avut cu Nosferatu Florin Lăzărescu? De aici a pornit interviul nostru. Din vorbă în vorbă, Florin, care a fost consilier pentru filmul cu acest titlu, mi-a spus cum s-a întîmplat chestia asta, cum a inventat el limba dacă, știind că s-ar putea să-i sară în cap dacopații, ce mesaje a primit de la cei ce au văzut acest remake după celebrul film mut al neamțului F.W. Murnau, din 1922, plus altele. O veste care nu apare în interviu: pentru cei ce l-au citit, romanul lui, Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, a cîștigat recent finanțare de la CNC pentru a fi ecranizat. Pentru cine n-a citit cartea, va putea spune că a văzut filmul.

Cristian Teodorescu: Se spune că scriitorul trebuie să creadă în personajele sale. Ai avut coșmaruri cu  vampiri?

Florin Lăzărescu: În general, n-am coșmaruri, mă simt bine în pielea mea. Pe lîngă treabă multă, am și doi copii care mă călăresc pînă la miezul nopții, îmi dau vise frumoase și fericite. Sau pot adormi buștean, în picioare, la semafor, dacă ține roșu ceva mai mult, fără nici un vis. N-avea cum să-mi vină coșmaruri cu vampiri. Poate și pentru că am fost doar consilier la film, mai puțin scriitor, în acest caz. N-am fost nevoit să cred în Dracula ori Nosferatu, ci doar să mă documentez bine care-i treaba pe cu ei, cu credințele autohtone despre vampiri, strigoi și moroi, cu atmosfera din Transilvania secolului al XIX-lea și să-mi dau cu părerea. Lucru la care, după cum se știe, noi, toți românii, excelăm. E și de mirare că Robert Eggers (regizorul și scenaristul filmului, notă C.T.) m-a găsit tocmai pe mine, avînd în vedere cîți experți în dat cu părerea sînt în țara noastră.

C.T.: Ce treabă ai avut tu, de la Iași, cu Nosferatu?

F.L.: La un moment dat, eu am avut treabă cu Aferim!-ul lui Radu Jude. Robert Eggers a văzut filmul, i-a plăcut și m-a căutat. Am stat de vorbă și l-am păcălit să lucreze cu mine. Altfel, clar, n-aveam treabă cu Nosferatu, da’ dacă m-a rugat omu’ să-l ajut, ce era să fac, să las Hollywood-ul să se ocupe singur de asta? Pe parcursul a doi ani, dincolo de cercetare și consilierea regizorului, pentru reglajul fin în privința poveștii și a atmosferei, am colaborat cu multe alte persoane din departamente diferite, am oferit asistență și pentru recuzită, decoruri, costume, chiar și pentru casting ori muzică. La filmări, am introdus replici pentru figurație, am făcut și interpretariat, pentru că nu toți românii implicați pe platou știau engleză. Sau, în postproducție, traducere din română pentru subtitrări în engleză. Lucruri mărunte, punctuale, unele solicitate, altele, din proprie inițiativă. L-am întrebat de la început pe regizor dacă mă pot băga și unde nu-mi fierbe oala, iar el m-a încurajat să-mi arăt colții oriunde simt nevoia, m-a asigurat că-i și oala mea. Uneori a fost de acord cu mine și a implementat sugestiile, alteori nu. O parte dintre cele făcute de mine se văd pe ecran, altele nu. Dar nu doar regizorul, ci și întreaga echipa cu care am colaborat mi-au dat mereu senzația că-s unul de-al lor, cu drepturi depline. În fine, țin să subliniez de fiecare dată cînd am ocazia că nu vreau să-mi gonflez contribuția la Nosferatu. Garantat se putea și fără mine. Dar faptul că Eggers mă pomenește în cîteva interviuri de după premieră poate însemna, totuși, că n-am fost acolo degeaba.

C.T.: L-a văzut cineva pe Nosferatu prin Iași?

F.L.: Oho, mulți! De la începutul anului, se poate vedea vampirul, dar numai în cinema. Pe de altă parte, dacă e să vorbim despre realitatea ieșeană, de exemplu, vampiri imobiliari – care sug zi și noapte din bugetele cui apucă – avem mai de groază decît în Nosferatu.

C.T.: Cum a fost să inventezi limba dacă?

F.L.: O joacă frumoasă și cool pentru mine, Robert Eggers și Bill Skarsgård (actorul suedez, în rolul lui Nosferatu, notă C.T.). Asumat joacă, cu ceva documentare la nivel de vocabular, folosind instrumentele amintite din cei patru ani de studii în filologie, dar fantazînd cu totul în domeniul pronunției și gramaticii în limba dacă. Și conștient că, odată ce m-apuc de asta, mă joc cu dinamită curată, voi atenta la scorțoșenia dacopaților și a savanților într-o limbă despre care nu există mărturii concludente. Eu am fost OK cu rezultatul, echipa filmului și o parte din public, asemenea, dar am văzut și strîmbături din nas gen: „Ooo, da’ cine v-a lucrat aici, domnu’ Robert?!“. În special, de la vreo doi meseriași de-ai noștri care se oferă oricînd să-i renoveze Nosferatu, cel puțin cu problemele la mansardă, dacă nu la întreaga construcție.

C.T.: De ce s-ar duce alegătorii români, pe categorii, pro-occidentali și „suveraniști“, să vadă filmul ăsta?

F.L.: Tocmai pentru că nu trebuie, ăsta-i farmecul, încă nu e ordin de la nimeni să urmărească ceva și să aplaude. Poate și pentru a li se părea realitatea mai puțin horror, după ce ies din cinematograf.

C.T.: Știai că prin șturlubaticii ani ’90, persoane din Guvernul României susțineau că filmele cu Dracula ascundeau atacuri la imaginea țărișoarei?

F.L.: Am văzut nenumărate comentarii, de la români și de la oameni din toată lumea. Filmul a trecut deja de o sută de milioane de dolari, încasări din bilete. Îți dai seama, există păreri, slavă Domnului, de banii ăștia. Dar nimic în sens negativ despre țara noastră, din contra, foarte mulți se bucură că în Nosferatu există și o mică parte din România, care poate atrage atenția asupra întregului într-un mod pozitiv.

C.T.: Caragiale cum crezi că s-ar pronunța dacă ar vedea Nosferatu, că orișicît, cu  „Kir Ianulea“ e din branșă?

F.L.: L-aș vedea reluînd ceva din nuvela „În vreme de război“: „Gîndeai c-am murit, neică?“.

C.T.: Ai primit mesaje de la spectatorii filmului?

F.L.: Da, foarte multe, majoritar aprecieri. Și multe poze din cinematografe cu numele meu pe generic. Înjurături, puține, doar indirect. M-am și întîlnit cu publicul, după proiecție, la Cluj și la Iași. Sincer, aveam cumva reținerea că o să mă-ntrebe cineva ce caut eu pe-acolo, la Q&A, eram pregătit să mă apăr că au insistat administratorii cinematografului, dar nu a fost deloc cazul. Oamenii au fost drăguți și mai curioși să afle ce zic decît mă așteptam. Unii chiar au ținut să-și facă selfie cu mine la final, chiar m-am simțit și eu cît de cît fotbalist.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta