Nu știu la ce se gîndeau oamenii care făceau blocuri în anii ‘60. Probabil la nenorociri de genul “Hai să facem pereții cît mai subțiri, să se audă tot, și în 20-30 de ani dobitocii ăștia or să ajungă să se omoare între ei”. Planul a funcționat. O jumătate de secol mai tîrziu aud absolut tot ce fac vecinii mei de deasupra. Tot!
Aud și tot ce fac gîndacii de bucătărie ai vecinilor mei de deasupra. Nu-mi doresc să-i omor, nici pe vecini, nici pe gîndaci, că oricum sînt bătrîni și nu mai au mult, totuși mai există și dimineți în care aș vrea să mă trezesc fără ca vocile din capul meu să se certe pe cine a băut țuica din cămară, unde e bătătorul de covoare sau cu cine naiba sînt făcuți nepoții. Oricum, cred că deja facem progrese, de exemplu ultima conversație care m-a trezit la 5 dimineața era pe tema “Nelule, crezi că vorbim prea tare și ne aud vecinii?”.
