Nu l-am pomenit pînă acum pe Ion Creangă, fiindcă, dacă a avut aventuri amoroase, nu le-a dat în vileag. Dar pentru poveştile lui fără perdea pe care le spunea la Junimea, Creangă merită oricum un capitol. N-avea nici o jenă să se producă la cenaclu cu poveşti măscăricioase.
Dintre toate cîte le-a zis junimiştilor s-au păstrat doar două, „Povestea lui Ionică cel prost“ şi „Povestea P…“, care a fost publicată sub titlul neconcludent de „Povestea Poveştilor“. Ca tot bărbatul zdravăn, chiar dacă fusese diacon ori tocmai de aceea, Creangă era obsedat sexual. Iar „pedepsia“ lui îl făcea permanent disponibil. Ştia drumurile mănăstirilor de maici tinerele, iar în tinereţe deviza lui era „Fă-mă, Doamne, val de tei şi m-aruncă între femei“. Dar chiar dacă-şi luase doar ţiitoare după ce l-a părăsit nevasta, nu s-a afişat cu alte femei, ci s-a bucurat de ele cu discreţie, respectîndu-i ţiitoarei orgoliul. Printre hîrtiile rămase de la el e şi o însemnare a unei aventuri amoroase care l-a fericit, dar Creangă nu scrie şi numele femeii fericirii sale de o noapte, care a pierdut astfel prilejul de a intra în istoria literaturii române.
