Încă un episod din istorie amoroasă și vag secretă a literaturii române.
Bătrînul Micle, soțul Veronicăi, credea că zvonurile despre aventurile tinerei sale neveste erau calomnii ordinare. Nu erau. La Iași vuia tîrgul despre amorul ei cu Eminescu, iar Titu Maiorescu încerca s-o readucă pe calea virtuții conjugale. Criticul nu uitase că juna Veronică depusese mărturie împotriva lui într-un proces în care era acuzat de imoralitate. Eminescu se înfurie și-i scrie de la București Momoțelei sale că Maiorescu ar face bine să-și vadă de femeile lui, în loc să dea lecții de morală unei tinere înamorate sincer. Cînd aude însă că Veronica se încurcase și cu Caragiale, se consideră înșelat. O acuză pe Momoțel de infidelitate. Apoi o declară neculpabilă, dar îi cășună pe grecoteiul mizerabil, încît se îmbrîncește cu el, de Crăciun, acasă la Maiorescu. Momoțica află însă și ea că Eminul ei iubit o traducea la București. De fapt, doar încerca. Mitte Kremnitz nu voia să treacă de pragul amiciției amoroase cu el. Nu pentru că ar fi fost o sfîntă: cumnatului Maiorescu îi cedase. Dar n-o inspirau dinții galbeni ai poetului, nici hainele lui nespălate.
