Din primul roman al lui Bulgakov n-au apărut decît cîteva fragmente într-o revistă, în timpul vieţii autorului. Ca şi Maestrul şi Margareta, Garda albă a fost publicat în volum după 27 de ani de la moartea lui Bulgakov. Povestea unei familii şi a unui oraş (Kievul) în timpul Războiului Civil din Rusia, romanul a fost respins de cenzură.
Cînd dramatizarea romanului se joacă la Moscova sub titlul Zilele Turbinilor, criticii se reped s-o sfîşie, văzînd în ea o apologie a alb-gardismului. Piesa are succes la public, dar în urma cabalei criticilor moscoviţi, e scoasă din repertoriul teatrului. Împotriva lui Bulgakov începe o prigoană în toată regula, încît ne mai ştiind ce să facă autorul Diavoliadei îi scrie lui Stalin. Tătucul popoarelor îi dă telefon. În urma acestei convorbiri Bulgakov a fost angajat regizor la un teatru din Moscova. Asta n-a însemnat că editurile i-au deschis porţile, în schimb Zilele Turbinilor reintră în repertoriu şi e pusă în scenă piesa lui, Cabala bigoţilor.
Aflat în umbra capodoperei sale, Maestrul şi Margareta, acest roman al Kievului lovit de Războiul Civil e certificatul de mare scriitor al lui Bulgakov. Se simte şi aici că autorul vine dinspre teatru – capitolele cărţii par de multe ori scenele unei piese povestite, asta cînd Bulgakov nu decupează pur şi simplu dialoguri în care contribuţia autorului seamănă cu indicaţiile pentru regie ale dramaturgului. Asta, cu siguranţă, şi din pricină că iniţial Bulgakov scrisese o piesă, Fraţii Turbin, de care mai tîrziu n-a vrut să audă.
Cine citeşte azi Garda albă n-are cum să nu observe că în 1924 Bulgakov credea în revoluţie, dar n-a vrut să scrie un roman tezist sau o caricatură propagandistică despre ceea ce se întîmplase la Kiev în viforniţa războiului. Luase parte la Războiul Civil ca medic, de unde şi impresia pe care o ai citind romanul că autorul povesteşte dinăuntru tot ceea ce se întîmplă acolo. „Vina” lui Bulgakov e că n-a aderat la realismul socialist, motiv pentru care criticii regimului îi executau piesele, iar editurile îi respingeau manuscrisele.
Acest extraordinar roman al viforniţei care a trecut peste Kiev – Oraşul, cum îi spune autorul – în timpul războiului civil mi se pare artistic la fel de tare ca Armata de cavalerie, cartea lui Babel. Dar cum, spre deosebire de Babel, Bulgakov n-a apucat să-şi vadă apărut romanul, nu ne rămîne decît să-i fim recunoscători celei de-a treia şi ultimei soţii a Maestrului, Elena Sergheevna, care i-a ocrotit manuscrisele pînă cînd au putut fi publicate. Fiindcă, altminteri, în ciuda spuselor diavolului din Maestrul şi Margareta, că manuscrisele nu ard, ele pot dispărea în neant.
335 de vizualizări
