Generație, hai, să n-o freci… Nu există ultim meci!

În studiourile TV, ca în fiecare etapă, i-am revăzut cu drag pe Răducioiu, Vio Moldovan sau Panduru. Toți erau echipați în negru. Ce-o fi, ce (altă) nenorocire s-a mai întîmplat? Stai așa, nu te (iarăși) panica! E de bine, nu-i de rău! Băieții noștri nu purtau sacourile regulamentare de analist doar pen’ că au ținut să prezinte o nouă linie de echipament sportiv, lansată în perspectiva marelui meci de retragere al Generației de Aur. Meciul, am aflat, va fi pe 25 mai, pe fostul „23 August“. La o primă vedere, tricourile arată destul de mișto, la fel și hanoracul lui Vio. Totuși, legat de eveniment, exprimăm o critică și o speranță. Intră în fișa postului de suporter necondiționat al Naționalei: Să tot sperăm și să tot criticăm, fraților!

Speranța se leagă de faptul că tricourile nu vor fi doar negre cum le-am văzut la tembelizor. Mai dă-o-ncolo, că situația nu-i chiar așa de albastră! Sperăm să fie și de-alea galbene. Nu roșii, ca cu Suedia, că ne-a purtat ghinion la World Cup ’94…

Mai exprimăm și o critică îndreptățită. De ce evenimentul din luna mai e branduit ca fiind „Ultimul meci“ sau „Meciul de adio“? Ni se pare intolerabil, inadmisibil, revoltător!!! Generația de Aur n-are voie să se retragă definitiv decît cu picioarele înainte, fără fault, presupunînd că s-ar putea întîmpla așa ceva, cîndva, prin absurd.

Ca suporteri din generația așa-numiților „decreței“ (plus-minus), am avut șansa de a fi cam de același leat cu meciurile celor din așa-numita „Generație de Aur“ (cu multe plusuri și, inevitabil, minusuri). Într-un fel, am evoluat împreună. Am tot pomenit coincidența de la Mondialele din ’90: cînd îi băteau minerii pe ai noștri, în Piața Universității, ei bine, ne bătea și Camerunul, în Italia, pe 14 iunie. La tura următoare, în 1994, am trăit un moment de extaz: băieții noștri străluceau, în America, iar noi ocupam nu doar Piața, ci întreaga Capitală. Și tot așa, pînă-n ziua de azi, din meci în meci… Deși nostalgia e la modă, nu-i cazul să picăm în melancolie, că fandacsia-i gata! Ce a fost a fost! Ce va fi va fi! Generația de Aur rămîne unică. Toate generațiile sînt unice.

Antrenată de la pitici și juniori să facă față posibilelor traume și frustrări, Generația de Aur rezistă. Unii rezistă, destul de greu, în studiourile TV. Alții rezistă, eroic, pe băncile tehnice. Din vîrful pînă-n curul clasamentului ne-au copleșit antrenorii străini, neamule! Ținem să sesizăm, aici, un aspect interesant: Steaua/FCSB, Dinamo, Rapid și ambele Craiove au, actualmente, antrenori străini. Cum ar veni, cele mai îndrăgite echipe au fost lăsate sub bagheta unor alogeni, cu nuanțele de rigoare. De exemplu, Bergodi de la Rapid chiar e antrenor, în timp ce Ilie Haralambie de la Steaua/FCSB rămîne un bun creștin. De ce nu mai vor sau nu mai reușesc românii să antreneze în Superligă? Eheei, dragi copii, asta e altă, mai lungă, poveste… Hai să nu ne mai facem atîtea griji, cum că ne cotropesc atîtea valori discutabile, venite de pe te miri unde.

Printre puținii antrenori români care mai îndrăznesc să antreneze în Superligă îi avem pe cîțiva tricolori care au jucat în gloriosul deceniu 1990-2000: pe Gică, pe Dorinel, pe Neluțu, pe mai puriul Rednic, pe mai puștanul Mutu… Așadar, să le ținem pumnii strînși băieților noștri (cîți au mai rămas) și să nu-i lăsăm să spună sau să creadă că urmează ultimul meci! În ciuda condițiilor defavorabile, meciul continuă. E de musai. Hai România!