Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ghid de comentat performanțele Simonei Halep

Zoom Ghid de comentat performanțele Simonei Halep

Bineînțeles, nu poți doar să te uiți la televizor și să te bucuri pur și simpu, fără să spui și tu ceva inteligent comunității de prieteni de pe Facebook. Ce, ne bucurăm ca animalele?

Așadar, câteva mici sugestii ca să păreți implicat, inteligent, ironic și ușor patriot.

1) Deși te bucuri de nu mai poți, deși ai da din coadă ca un nebun dacă evoluția nu te-ar fi scutit de trenă, trebuie să punctezi: „Nu e performanța noastră, atenție, nu e performanța voastră! Stop! Lăsați-o în pace pe Halep, n-o mai sufocați cu bucuria voastră. E performanța ei! Bravo, Simo! Respect!”.

Prin asta arăți că gândești, nu doar că te bucuri ca un idiot fără să-ți meargă mintea.

Arăți că ești inteligent, nu ca alții, care lăcrimează de zici că ar fi contribuit ei cu ceva.

2) „Respect, Simo! Fără infrastructură, fără terenuri, ai reușit. Nu te merităm.” Superb. Nu doar că ești un individ care vede drama prin care trece țara, dar faci mai mult de atât: îți asumi! Nu te merităm, Simo.

Așadar, pe lângă acea primă componentă epistemologică, acum îți dezvălui și dimensiunea morală. Cu fruntea plecată în fața Simonei, dar sus în inimile prietenilor virtuali. Ai ridicat primul piatra, dar nu ai dat în altcineva. Te-ai lovit singur cu ea în cap. Respect.

3) Există un bazin electoral mare de idioți pe Facebook. Îl poți exploata. Spre exemplu: Serena e bătrână. Simona a bătut o femeie bătrână. Nici nu se face așa ceva. Sau: a avut noroc, Serena a prins o zi proastă. Dacă era fair-play, Simona trebuia să joace și ea prost. Iar dacă o bătea jucând prost, atunci, da, merita titlul la Wimbledon.

4) Poți să le lași Simonei și naivilor care o admiră bucuria prezentului. Dar te poți axa pe viitor, îi poți otrăvi viitorul: și-acuma, să vezi, la US Open iese din primul tur.

Pentru că tu ești un perfecționist, tu niciodată nu ai ieși din primul tur la US Open dacă ai fi câștigat la Wimbledon. Probabil tu nu ai mai fi pierdut niciodată, cu nimeni. Dar, hei, ai un mare dezavantaj, nu ai Wimbledon-ul, e tot ce te reține.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint