Dacă povestești despre căsnicia unor persoane în viață, asta se numește bîrfă. Dacă însă relatezi despre viața de cuplu a unor morți celebri, se cheamă că ai făcut o cercetare istorică. Phyllis Rose, care e universitară, critic literar, autoare de biografii și, să nu uit, feministă, a ales cea de-a doua variantă. Cu cartea asta s-ar putea spune că Rose a așezat și ea o cărămidă la edificiul feminismului și alta la mult mai vasta construcție a bîrfelor devenite istorie. Poveștile ei n-ar fi putut apărea în foileton în vreun tabloid mai spălat, cu cititori cultivați, dar și-ar fi găsit cu ușurință loc într-un hebdomadar destinat intelectualilor cărora le place să se uite pe gaura cheii celebrităților de odinioară.
Profesoara a ales aici cinci cupluri victoriene în care cel puțin unul dintre membri era un scriitor foarte cunoscut și despre care s-a bîrfit mult încă din timpul vieții lor. Cupluri cu istorii scandalos de interesante. La vremea lor, doamnele din cele cinci căsnicii au ieșit mult mai bine decît soții lor în ochii opiniei publice. Chiar dacă n-ar fi meritat, concede feminista Rose. Poate că cititorul român nu e curios să afle cum a decurs viața conjugală a lui Thomas Carlyle, a lui John Ruskin, George Eliott sau a lui John Stuart Mill – și mă întreb cît de interesați sînt englezii înșiși –, dar îmi place să cred că măcar aventurile casnice ale lui Dickens le excită imaginația. Doamnele însă, feministe sau nu, s-ar putea să fie interesate de „cum o duceau“ femeile măritate acum 150 de ani. Și ar mai fi noul interes autohton față de epoca victoriană și față de viața și moravurile din imperiul britanic ale rudelor acelora dintre concetățenii noștri care viețuiesc în Anglia. Oricum, în afară de textul propriu-zis, foarte bine tradus de Dan Sociu, sînt de citit și notele autoarei despre aceste cinci mariaje, mai mult sau mai puțin eșuate.
O căsnicie, două povești – asta știe toată lumea. (Lucrurile încep să scîrțîie atunci cînd cele două povești sînt radical opuse.) La fel cum toată lumea știe și că o căsătorie cu o istorie prea interesantă e destinată eșecului, chiar dacă a început sub cele mai bine auspicii. Primele două rînduri de vieți paralele ale cărții sînt și cele mai stranii. Jane, soția lui Thomas Carlyle, se dedică într-atît domnului ei, încît se poate spune că trăiește pentru a-l face mulțumit. Femeia moare de infarct și lasă în urmă nenumărate scrisori și un jurnal care-i stîrnește remușcări pe viață istoricului și convingerea că n-a fost în stare să răspundă cu aceeași monedă atenției sale iubitoare. Așa că o face ca văduv neconsolat, dedicîndu-se editării și publicării jurnalului și scrisorilor lui Jane.
Căsnicia prerafaelitului John Ruskin cu Effie se încheie fără ca cei doi să se fi cunoscut biblic. Effie divorțează după ce se lasă examinată de medicul reginei Victoria, care constată că e virgină, așa încît Biserica îi redă femeii libertatea. Ruskin vrea să divorțeze, dar e gata să se supună probei bărbăției, pentru a dovedi la tribunalul religios care le acordă divorțul că nu e impotent.
Se pare că nici căsătoria lui John Stuart Mill cu Harriet Taylor nu s-a „consumat“. Asta din cauza excesului de delicatețe al lui J.S.T. față de traumatizata sa soție, care își făcuse datoria fără tragere de inimă în patul conjugal cu primul ei soț și trecuse printr-un divorț, după o ciudată relație în trei – ea, soțul Taylor și prietenul J.S. Mill, pe care-l iubește platonic.
Așa că divorțul lui Charles Dickens după o căsătorie inițial fericită, din care au rezultat mulți copii, dar mai ales reîntîlnirea lui dezamăgitoare cu iubirea vieții sale, care-l respinsese în tinerețe, par două povești cu final fericit în comparație cu cele prin care trec celelalte patru cupluri victoriene. Mai ales că feminista Phyllis Rose îl tratează pe Dickens cu o secretă înțelegere.
Toate aceste povești despre căsnicii victoriene sînt relatate de Rose ca într-un roman victorian de moravuri a cărui morală contemporană e că ar fi bine să-ți dorești o viață de cuplu cît mai puțin interesantă.
Phyllis Rose, Vieți paralele. Cinci căsnicii victoriene, traducere de Dan Sociu, Editura Polirom, 2021.
1.002 vizualizări
