Grecia, venim!

Perioada de mijloc a deceniului trecut a fost dominată, în arealul nostru geopolitic, de criza datoriei publice grecești. Mai mult decât criza globală, declanșată de spargerea bulei primelor și subprimelor toxice ale creditelor imobiliare din SUA, Grecia a fost afectată de ajungerea la maturitate a nenumărate credite pe care nu mai putea să le ramburseze. În momentul de maxim al crizei datoriei suverane a Greciei, aceasta datora 400 de miliarde de euro, iar culmea îndrăznelii a fost consemnată pe 30 iunie 2015, când Grecia a refuzat să ramburseze FMI un credit de 1,5 miliarde de euro.

 

Analiștii economici din întreaga lume

au găsit imediat cauza îndatorării excesive a Greciei: cheltuielile enorme făcute cu organizarea Olimpiadei de la Atena, din 2004.

Dar Grecia a cheltuit, în total, pentru organizarea Olimpiadei, zece miliarde de euro, adică 2,5% din totalul datoriei la maximul ei. Mai mult, cele zece miliarde au lăsat urme: un aeroport nou în Atena, rețelele de metrou, tramvai și trenuri ușoare din Atena modernizate, o nouă autostradă de centură tot pentru Atena. De fapt, din cele zece miliarde de euro, 5,1% au fost folosiți pentru îmbunătățirea infrastructurii, 13,9% au fost investiți în regenerarea urbană a Atenei și 14% au însemnat investiții în îmbunătățirea rețelei de drumuri. Lucruri de care grecii s-au folosit și după terminarea Olimpiadei, fiind niște investiții pe termen lung, care depășeau perioada celor aproape 30 de zile cât a durat competiția sportivă.

Mai mult, grecii au avut încasări directe de peste șase miliarde de euro în timpul Olimpiadei și tot Olimpiada a contribuit la creșteri anuale între 8,5% și 11,6% ale exporturilor, din 2004 până în 2007, și cu o creștere a turismului cu peste 20%, tot din 2004 până în 2007. Așadar, cele zece miliarde de euro cheltuite de Grecia pentru organizarea Olimpiadei din 2004 nu doar că n-au băgat țara în faliment, ci s-au amortizat în maximum trei ani, lăsând în urmă și o infrastructură îmbunătățită.

 

Altele sunt, însă, cheltuielile nesăbuite

ale Greciei care au băgat țara în criză financiară acută.

Desigur, se poate vorbi și trebuie vorbit și despre vestitele al 13-lea și al 14-lea salariu, despre diversele pomeni electorale (nu suntem noi inventatorii acestora), despre extrem de volatila colectare a taxelor, dar există o categorie de cheltuieli despre care foarte puțini au îndrăznit să vorbească: înarmarea intensivă și inutilă a Greciei!

Grecia alocase deja peste 2% din PIB pentru armată încă din primul deceniu al secolului. În 2015 ajunsese să cheltuiască pentru armată 2,4% din PIB, adică în jur de șase miliarde de euro. Cam la fel cheltuise și în 2014, 2013 și 2012.

Dar 2,4% din PIB este puțin. Între 1980 și 1990, Grecia a cheltuit anul, în medie, în jur de 6,2% din PIB pentru armată.

Ați spune că este o cheltuială normală pentru o țară NATO care avea graniță terestră cu trei țări comuniste: Bulgaria, Iugoslavia și Albania. Poate, doar că Grecia nu împotriva acestor țări își lua măsuri de apărare, ci investea în armament pentru a se proteja de o altă țară membră NATO, Turcia.

 

Ca să înțelegem dimensiunea

îndatorării Greciei din cauza investițiilor în armament, trebuie să spunem că, în douăzeci de ani, grecii au cumpărat armament de peste 120 de miliarde de euro.

De banii ăștia au cumpărat 1.300 de tancuri, jumătate dintre ele din 2003 până în 2014. Așa a ajuns Grecia să aibă de două ori mai multe tancuri decât Marea Britanie, de exemplu.

O altă achiziție importantă a Greciei au fost cele 155 de avioane F16.

Timp de peste două decenii, grecii au fost cei mai buni clienți ai industriei producătoare de armament din Germania și Franța. 70% din tancurile lor sunt Leopard, în diverse variante, cumpărate, desigur, de la nemți.

Tot nemții le-au modernizat patru fregate, pentru o jumătate de miliard, și tot nemții au primit 3,84 miliarde de euro de la greci pentru șase submarine pe care nu le-au livrat (vă sună cunoscută metoda).

Grecia, pe vremuri unul dintre cei mai mari constructori navali ai lumii, și-a înzestrat marina militară doar cu nave cumpărate de la alții, în special de la nemți.

Grecia a fost a treia țară, după SUA și Israel, care a avut în dotare sisteme Patriot.

 

Ca și România,

Grecia nu are (sau nu mai are, ca și România) o industrie proprie de apărare. Toate investițiile în înzestrarea armatei înseamnă importuri, în 98% din cazuri fără offset.

Singura diferență dintre Grecia și România este că grecii au cumpărat cu precădere armament german, împrumutându-se pentru asta la Germania. Noi cumpărăm armament din SUA și ne împrumutăm tot de acolo.

 

Poate este o coincidență,

poate nu, dar de când România a început să cheltuiască 2% (mai nou, 2,5%) din PIB pentru armată, datoria publică a României a crescut de la 60 de miliarde de euro, la finalul lui 2017, la 172 de miliarde de euro, la finalul lunii iunie 2024.

Practic, în doar șapte ani, datoria publică a țării noastre a crescut cu 112 miliarde de euro.

Și nu, încă nu avem 155 de avioane de luptă, nici 1.300 de tancuri, nici șase submarine, nici măcar două sisteme Patriot operaționale.

Dar avem datorii.

Grecia, ține-te bine, că venim tare din spate. Nu la turism, că nu putem, da’ la datorii…

25.039 de vizualizări