A devenit o modă, pe seceta de imaginație care năpădește presa, să arunci cu Ion Cristoiu în ventilator și să te uiți cum stropește împrăștiat înspre toate azimuturile. Uneori, crezându-se vreun dac rătăcit în secolul ăsta plin de telefoane mult mai inteligente ca el, Ion Cristoiu însuși se aruncă în ventilator, savurând masochist fiecare bucățică ce se rupe din el și mânjește oameni, lucruri și idei.
O justificare a prezenței lui Ion Cristoiu în emisiuni TV și pe platforme online este „Cristoiu, totuși, face audiență”. Cifrele nu țin cont de sentimente și impresii. Cifrele sunt seci și-l plasează pe Ion Cristoiu la periferie, aproape de haznaua din care, zi de zi, își trage seva. Căci cifrele spun foarte clar: emisiunile în care este prezent Ion Cristoiu, doar el, nu fac audiență, iar textele lui Ion Cristoiu sunt la fel de citite ca blog-urile tuturor frustraților de ziua a șaptea. Cifre, nu vorbe.
Și, totuși, unii îl proclamă în continuare „maestru”. Se închină la el și n-au nici măcar bunul-simț să-l întrerupă atunci când o ia razna pe arătură. Iar Pilticul se umflă și mai tare în pene, se îmbățoșează, cotcodăcește ce cotcodăcește și mai ouă o mostră de înțelepciune vie. Cum a fost aia recentă în care a spus că singurii ziariști care n-au luat bani murdari sunt cei care prestează, de fapt, ca acoperiți. Restul, spune Cristoiu, înclusiv el, ar fi trăit din banii negri proveniți din corupție.
Ca autodenunț e fenomenal. Ion Cristoiu recunoaște că a fost plătit din banii rezultați din jefuirea banului public. Numai că el merge mai departe: toți jurnaliștii au fost plătiți din bani furați. Să citești asta, iar mai apoi să-l inviți pe Piltic în emisiunea ta și să-l mângâi cu limbuța la orgoliu e semn de schizofrenie cruntă. Pentru că Ion Cristoiu minte. În încercarea lui disperată de a părea interesant, agățându-se de cei câțiva foști subalterni care-l mai promovează prin online, Ion Cristoiu e în stare să se sinucidă ca să mai obțină olecuță de freamăt. Dar asemeni dezaxatului copilot de la Germanwings, Ion Cristoiu nu acceptă să se sinucidă singur, ci vrea să târască după el o grămadă de oameni nevinovați.
El e mic, meschin, inutil, depășit, se apleacă după cum foșnesc banii, e gata să-și schimbe oricând stăpânul pentru o creștere de 0,1% a retribuției, dar nu acceptă că nu e singur în demersurile sale. Nu, pentru că el e o jucărie uzată moral și stricată la toate încheieturile, Ion Cristoiu pretinde că toată lumea e la fel. E el corupt? Atunci toți sunt corupți. E el lingău? Toți sunt lingăi, domnule, nu încape îndoială.
Nefericită trebuie să fie lumea în care viețuiește acest personaj, dacă el vede în juru-i doar oameni care-i seamănă. Ce coșmar trebuie să fie să vezi nemernicia multiplicată la nesfârșit! Și ce tembel trebuie să fii ca să îl chemi pe ăsta la emisiuni, în continuare. Dacă înghiți spusele lui Cristoiu, dacă accepți tăcut să te bage în aceeași oală cu el, ești, de fapt, parte din lumea lui distorsionată. Ești puiul născut viu de această greșeală din Găgești. Atât și nimic mai mult. Iar noi, ceilalți, putem sta liniștiți. Căci dacă, atunci când vorbește despre ziariștii care au trăit din bani murdari, Ion Cristoiu se are în minte pe el și îi are în minte pe cei care încă-l venerează și-l cultivă, atunci chiar nu vorbește despre ziariști.
Cu cat portretizarea satirica e mai apropiata de adevar si asezonata cu talent, cu atat amuzamentul e garantat.
Am ras cu lacrimi !