Îl ştiţi pe Dan-Silviu Boerescu. Îi place să călătorească mult, să mănînce bine, să bea la fel şi încă pozează femei goale, pe bucatarescu.ro. Tot despre carne e vorba şi-n cele ce urmează. O aventură recentă, olandeză, la iarbă verde cu mirodenii, în compania unor campioni mondiali la grătărit. Români, puneţi mîna pe lemne! (Redacţia)
Ani de zile, ne-am chinuit la margine de şosea, cu nişte mici de provenienţă dubioasă şi, pe la amiază, taman cînd guguloaiele de carne tocată începeau să sfîrîie ademenitor, începea şi ploaia. În Olanda, la Convenţia Europeană a Grătarelor „Big Green Egg“, s-a întîmplat exact pe dos: a început să plouă temeinic încă din zori, pe cînd grill-urile nici nu fuseseră încă montate. Ploua de ziceai că batavii se chinuiau să răscumpere ei păcatele carnivore din Moartea căprioarei. Aici, însă, păcatele erau ceva mai complexe: porc, vită, cîrnăţăraie, felurite moluşte, după obiceiuri şi posibilităţi. Am gustat din toate fără reţinere, fiindcă soarta a făcut să mă împrietenesc cu vreo trei campioni mondiali de barbecue, unii care l-ar ruşina pe însuşi Cocoşatu: Camillo „Don Caruso“ Tomanek, Marco Greulich şi Ralph de Kok.
Acolo, în poiana din păduricea Mariaenwaerdt, s-au petrecut fapte atroce. Tot ce mişca sau mişcase vreodată sfîrşea, sfidînd ploaia din gură, pe grătarele bine încinse (grătare ceramice americane, prevăzute cu afumătoare, căci asta înseamnă Big Green Egg; se pot cumpăra şi la noi de pe campgrill.ro, cel mediu, la care îmi place şi mie să mă joc, costînd pînă-n… 50 de milioane de lei vechi, cam cît datoriile mele curente). Dacă-mi permiteţi o enumerare (şi nu mă înjuraţi că am mai mult noroc decît voi cînd vine vorba de haleuri alese): stridii proaspete îmbălsămate cu ierburi de gust, piept de raţă afumat cu ierburi Shiso purpurii, ton la grătar cu o crustă din două feluri de seminţe de susan, viţel („rib-eye“) înfăşurat în jambon serrano şi înnobilat cu frunze de salvie proaspătă, servit cu sparanghel perpelit separat, bucăţi copioase de peşte-sabie învelite în frunze de banan, cîrnaţi din carne argentiniană în plăpumioare de slăninuţă, scoici „razor clams“ cu lămîie… şi-aş mai putea s-o ţin aşa dincolo de limita fragilă dintre indigestie şi sublim. Amin.