Gura spartă a lui Rus libertatea i-a adus

Ioan Rus e un ardelean cu gura slobodă care are momente în care vorbește mai mult decât gândește. Sau, cel puțin, așa ar vrea unii să lase impresia. Asta ar fi o scuză bună pentru prostiile pe care le-a scos pe gură de când a fost numit ministru al Transporturilor. „Ei, asta e, e din Cluj, ei sunt ceva mai lenți, îl ia gura pe dinaintea gândirii…“

De fapt, dacă urmărești cu atenție evoluția lui Ioan Rus, îți dai seama că mai nimic din ce-a făcut el în întreaga-i viață n-a fost făcut sau spus la întâmplare.

Ioan Rus a intrat în politică în 1994 în PDSR. Asta l-a propulsat până în funcția de prefect al județului Cluj, în 1996, apoi în cea de președinte al Consiliului Județean Cluj, în 2000, dar numai până în luna decembrie, când a devenit ministru de Interne în guvernul lui Adrian Năstase. A fost ministru de Interne până în 2004, când s-a retras din guvern pentru a se concentra la campania pentru Primăria Clujului. S-a concentrat atât de bine, încât a pierdut, în turul al doilea, în fața lui Emil Boc. După o perioadă de relaxare, în care s-a ocupat în principal de vânzarea și repararea de automobile, Ioan Rus a revenit în politica mare, direct pe funcția de ministru de Interne, din nou, între 7 mai și 6 august 2012. A plecat de la Interne cu maximă lașitate, refuzând să facă ordine în listele electorale care ar fi clarificat situația referendumului pentru demiterea președintelui. Și, totuși, partidul nu l-a urât atât de mult, căci l-a făcut vicepreședinte pentru regiunea Nord-Vest și l-a lăsat în continuare să creadă că e un om important în partid.

Iar credința asta îi vine lui Rus încă de pe vremea când, alături de Vasile Dâncu și Vasile Pușcaș, constituia informalul „grup de la Cluj“. Grupul de la Cluj a fost ridicat în slăvi mai ales de către cei din afara PSD-ului, creditându-i pe cei trei membri drept niște mari gânditori politici, niște inteligențe deosebite, care pot reforma partidul și care-i pot aduce voturile din Transilvania, pe care le-a pierdut prin ’96 și nu le-a mai văzut niciodată de atunci încoace. Numai că grupul de la Cluj n-a fost niciodată un grup de gânditori și pricepuți. Vasile Dâncu, da, a lăsat în urma lui legea accesului la informațiile publice. Vasile Pușcaș este omul care a negociat cu UE integrarea României și a făcut-o magistral, obținând mai mult decât putea spera o țară ca a noastră, privită deja cu circumspecție de mai toți responsabilii europeni. Ioan Rus, însă, n-a excelat în nimic niciodată când a avut responsabilități guvernamentale sau pe linie de partid. Dincolo de faptul că a reușit să strângă o avere frumoasă din vânzarea de mașini, ajungând în 2014 să câștige 560.000 de lei din salariul pe șase luni ca administrator a două firme din domeniu, Rus a fost mereu un perdant. A pierdut Clujul, a eșuat lamentabil la referendum, n-a făcut absolut nimic în anul în care a fost ministru al Transporturilor. Da’ nimic-nimic. A ratat mai multe masterplanuri, a încercat, șmecherește, să transforme proiectele de autostrăzi în proiecte de drumuri rapide, n-a semnat contractele pentru autostrăzile prioritare și a lăsat ministerul în același haos în care l-a găsit.

Așa că întrebarea nu este cum de și-a permis Ioan Rus să-i facă golani pe fiii celor care muncesc în străinătate și curve pe soțiile lor. Adevărata întrebare este cum de și-a permis cineva să-l pună pe acest individ plin de ifose ministru în atâtea cabinete, mai ales că, în PSD, cei pe care nu-i recomandă altceva decât tupeul nemăsurat au concurat mereu câte o sută pe un loc de ministru.