Handbalul, sport de partid și de stat

Sloganul oficial al FRH este „Handbalul, sport național“. A fost lansat pe vremea președintelui Dedu și păstrat de actuala conducere. În realitate, la nivel de seniori, handbalul din România este sport internațional. La nivel de performanță, rezultatele sînt mediocre. Din punct de vedere salarial, el e la cel mai înalt nivel mondial. În Liga Florilor și în Liga Zimbrilor, acestea fiind denumirile primelor divizii la feminin și masculin, nu există nici o echipă finanțată exclusiv sau majoritar din bani privați. Toate sînt ținute din banii primăriilor, consiliilor județene sau ai ministerelor. Sponsorii, banii din televizări, vînzări de bilete și abonamente sau de tricouri contribuie la o foarte mică parte din bugetul unei echipe de club. Liga Florilor este cea mai bine plătită ligă din lume, ca medie a valorii contractelor. De ani buni, vin să joace în România toate campioanele europene, mondiale și olimpice pe bani la care nici nu visau în alte țări mult mai bine așezate economic. În afară de salarii, sînt atrase de lipsa presiunii. La băieți, deși fenomenul nu e extins la majoritatea cluburilor, începe să se întîmple cam același lucru. Doar Dinamo aduce „balauri“ ai handbalului, restul echipelor mulțumindu-se să folosească străini modești, dar plătiți bine.

Pentru că bugetele se fac prin bunăvoința unor oameni de la partid, ale căror interese sînt de sifonare a banului public sau electorale, nu contează randamentul în termeni de performanță. Dimpotrivă, în multe cazuri, cu cît rezultatele au fost mai proaste, cu atît s-au pompat mai mulți bani. Luăm locul 5 în campionat cu trei campioane mondiale în echipă și nici nu ne calificăm în Cupele europene? E perfect. Mai aducem vreo trei campioane olimpice și în următorul sezon luăm locul 7. Asta ne va ambiționa să semnăm în continuare tot ce e mai bun și mai scump pe lumea asta. Cam ăsta e modul de gîndire. Niște domni și doamne conectați politic pînă în măduva oaselor au ambițiile șeicilor de la Man. City sau de la PSG. Pe banii comunității. Am mai scris asta acum cîteva luni, o fac și alții. Doar că, de atunci pînă azi, în România a venit austeritatea. În handbalul românesc, acest cuvînt nu există. Sînt cazuri foarte izolate unde primăriile sau consiliile au stopat finanțările absolut nesimțite. S-au retras două-trei echipe, unele au preferat să joace în ligi inferioare. În rest, dezmățul e în floare. În timp ce de la Guvern ni se comunică noi pedepse fiscale, oamenii de la partide îngrașă sportivii Norvegiei, Franței, Spaniei, Suediei etc. Sînt pline CSM-urile țării de oameni care au descoperit sportul în același timp cu parandărătul și cu nepotismul. La handbal, în România, poți fi antrenor de echipă națională, conducător de club și arbitru de prima ligă în același timp. Dacă te sprijină partidul poți face ce vrei, ești un mic Dumnezeu la care puținii oameni onești rămași în fenomen pot cel mult să îngenuncheze. Performanțele echipelor naționale, de jos pînă sus, ating recorduri negative nemaiîntîlnite. În schimb, nu e generație unde să nu regăsești nume familiare de copii condamnați la handbal de către părinții lor conducători, antrenori sau arbitri. E valabil pentru toate sporturile susținute din bani publici. Bine, e și foarte greu să te prinzi că la cluburile sportive municipale e tîlhărie pe față. Mai bine tai de la Educație și Sănătate.

M.T.