Homo homini ursus

Sau povestea unui ursuleţ orfan. Are un an sau, probabil, avea. Să ni-l imaginăm nu mai mare decît un maidanez bine făcut şi să-l numim Ursuleţu’. În vremea cînd avea familie, mai exact mamă şi un frate, puşi pe drumuri de defrişările masive şi de o foame la fel de robustă, Ursuleţu’ apărea seara împreună cu aceştia la gospodăriile din marginea Predealului. Acolo îşi are casa şi doamna Silvia Munteanu. Însă atît, n-au atacat pe nimeni, n-au sechestrat persoane, iar cînd iubitorii de natură ieşeau piliţi noaptea de la restaurantul Turist, al MAI, ca să le facă poze, zîmbeau corespunzător.

Totuşi, oamenii din Predeal, mai ales cei din apropierea pădurii, ştiau că nu blitz-urile turiştilor înnebuniţi să-şi pună pe Facebook poze cu urşi suiţi în containere ca Dan Diaconescu, şi nici foametea nu reprezintă adevăratul pericol. Ci braconierii. Puştile acestora se auzeau cînd şi cînd în întunericul pădurii.

Şi poate că aşa se face că, în primăvară, Ursuleţu’ a început să apară la marginea oraşului singur.

Într-una din nopţile lunii mai, doamna Silvia Munteanu aude împuşcături la ea în curte. Ce se întîmpla afară: Ursuleţu’ venise, ca în multe alte dăţi, să caute de mîncare. Din pădure însă se trăgea asupra lui cu alice. Încercînd să-şi salveze blana, Ursuleţu’ se cocoţase pe bucătărie. În curte, doi din cîinii femeii fuseseră împuşcaţi. Odată cu strigătele ei, împuşcăturile au încetat. Doamna Munteanu a sunat la Poliţie şi în faţa casei s-a prezentat un echipaj. Deşi poliţiştii sînt oameni curajoşi, cărora nu le e frică de întuneric, au spus că nu pot merge în pădure să vadă despre ce e vorba, mai ales că, după cum spunea doamna, acolo s-ar găsi nişte oameni rău, care au puşti. Aşa că au plecat: nu puteau să facă lumină în acest caz atîta timp cît afară era întuneric. I-au recomandat femeii să stea în casă şi au promis că vor veni a doua zi.

La cîteva minute după plecarea lor, focurile de armă au început din nou. Femeia a sunat la 112 şi un alt echipaj de poliţie a sosit. De data aceasta, doamna Munteanu a fost norocoasă, dînd peste nişte poliţişti care ştiau despre ce e vorba. I s-a spus că nu trage nimeni spre casa ei, ci că sînt artificii. Din acelaşi program artistic făceau parte probabil şi cei doi cîini care schelălăiau şi se tăvăleau de plăcere prin curte. În acest timp, sătul să se joace de-a ţinta cu braconierii, Ursuleţu’ s-a dat jos de pe bucătărie şi a apărut în stradă, la cîţiva metri de cei doi poliţişti, care s-au baricadat în maşină, demarînd în trombă.

A doua zi, un tomograf din Predeal arăta şase alice în corpul unuia dintre cîinii doamnei Munteanu.

La cîteva zile după focul de artificii în care au căzut doi cîini la datorie, un paznic de vînătoare s-a prezentat la doamna Munteanu în poartă cu o listă pe care voia să adune semnături de la oamenii care locuiau pe strada cu pricina ca să fie împuşcat Ursuleţu’. Femeia l-a minţit însă, spunîndu-i că puiul de urs n-a mai apărut prin zonă şi că e foarte probabil ca la data aceea să mănînce din tomberoane printre îngeri, alături de familia sa.

Lucrurile nu stăteau deloc aşa. Ursuleţu’ a mai ieşit după mîncare din pădure, iar doamna Munteanu, împreună cu alte persoane din Predeal pentru care un urs bun nu e neapărat un urs mort, îi mai lăsau de mîncare.

De cîteva săptămîni însă, Ursuleţu’ n-a mai fost văzut. În cinstea sa, cîteodată, noaptea, se aud din pădure focuri de artificii.