Și-așa…
ne-am strîns marți dimineață în fața Teatrului Național, am fumat și am plecat la drum cu autocarul. Noi, boșorogii închistați în rele, și ei, tinerii actori care urmau să concureze la Gala HOP. Sînt cam douăzeci de ani de cînd există, prin urmare am avut și noi tot timpul din lume să îmbătrînim, iar ei să întinerească. Mărturisesc cinstit: n-am mai fost niciodată la „Vox Maris Grand Resort”, unde s-a petrecut, tot ce-mi aduc aminte e discoteca studenției mele. Dar, cînd am intrat în cameră, mi-a părut rău că n-am luat cu mine toată redacția, că am fi putut scrie, pe loc, un ziar și ar mai fi rămas loc. Însă nu venisem pentru distracție. Marți seară, într-o sală mai plină de oameni decît de scaune, a început lupta, sub ochii juriului. Și ce ochi! Radu Jude, Tudor Chirilă, Maia Morgenstern, Iuliana Vîlsan și Luiza Zan ședeau în fotolii și notau de zor în caietul-program, spre disperarea plină de speranțe a concurenților. Șeful, Radu Afrim, dăduse o temă grea, grea de tot, DADA. Așa că fiecare a smuls din măruntaiele Cabaretului Voltaire ce a crezut de cuviință. Las’ că vorbim mai jos ce au crezut ei că merită spus pe scenă.
HOP
Au fost trei runde / trei zile cu temă și exerciții obligatorii. Fiecare concurent avea un monolog și un exercițiu de improvizație, pornind de la o melodie. Pe care nu avea voie s-o cînte. Ați înțeles, creativitate cît cuprinde și cît surprinde. De aia, am pariat, conform unui vechi obicei, pe momentul în care prima concurentă se va dezbrăca și cîte o vor mai face. N-am așteptat mult și am sorbit din ochi formele generoase ori numai îndrăznețe, mascate de o poleială mulată pe sfîrcuri. A fost așa frumos, că nici n-am mai auzit textul care, oricum, n-avea legătură cu nuditatea. Dar a doua zi am admirat și un strip-tease cu perdeluță (prosop), al unui băiat. Îi spun băiat, fiindcă era pirpiriu și întruchipa un administrator de șezlonguri, în dialog cu lumea cea rea și haină. Cu ocazia asta, am trasat niște linii imaginare urmărind „acoperirea scenei”, lecție însușită la perfecție și abuziv.
Și-așa bis
Dintru început, ar fi bine să vorbesc despre sufletul petrecerii. Cine s-a gîndit să-l ia pe Alexandru Bogdan ca prezentator, bine s-a gîndit. Alex a făcut pe dracu’ în patru. Lecții deschise (parodie după Splash), dialoguri cu performerii, demonstrații de virtuozitate și umor, găselnițe pe loc, aluzii fine și imitații la țanc. Cei imitații au rîs mînzește sau au strîns din fălci (Victor Rebengiuc și Ion Caramitru), dar fie consoartele, fie rolul social i-au obligat să aplaude. Iuliana Vîlsan se auzea cel mai tare, rîdea de credeam că o să plesnească. După ce dădea tonul la cîntec, urma Maia, apoi Jude, iar la sfîrșit, Chirilă (care a fost, se pare, favoritul improvizațiilor, din cîntecele lui ieșind, tumultuoase, drame moderne, sensibile, hipsterești).
Și iar HOP
Ehei, dragii moșului, da’ la festival nu e totul lin. Spre seară (prima seară), tocmai ce sosește Caramitru cu o năframă în vîrf de băț. Deși era viu și vioi, părea mai degrabă pe scut. În Parlament tocmai se vota anularea oricărui timbru artistic. Inițiativa fusese a lui Mihai Sturzu, de la PSD, un tînăr printre tineri. Că, cică, să trăiască fiecare pe cont propriu, să terminăm cu miloaga. Frumoasă inițiativă, meșter cîntaciul. Taman cînd să mă indignez în numele Constituțiunii, numai ce se întoarce un jurat către mine, într-un peș, și zice: „60 de absolvenți pe facultate, asta face 240 de actori pe an. Unde, monșer? Unde?”. Am fluierat a pagubă, în gînd. Mda, ar trebi să facem România o țară de teatre.
Și iar Și-așa
Ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic, iar grecii nu s-ar fi bulucit la porțile Troiei, lupta a continuat, ca orice minune românească, încă trei zile. Părerea mea e că marea problemă a actorilor erau textele. Deși scrise de autori onorabili, ele oscilau între un penibil discret și un absurd răsuflat. Așa că am aplaudat din răsputeri un text fără cuvinte, perfect spus și jucat, sau un număr de clovn fără lacrimi moralizatoare. Să știți de la mine, textul e atît de greu, că te trage la fund. În ultima zi, am fost și public votant. Și, ca orice cetățean care nu are nimic de pierdut, am dat și eu niște nume. Închipuiți-vă, le-am ghicit. Iată-i pe învingători: premiul „Ștefan Iordache” – Marele Premiu al Galei – a fost acordat actriței Dana Marineci. Premiul pentru Cea mai bună actriță – Mariei Teodora Filip, premiul pentru Cel mai bun actor – lui Nicholas Cațianis. Ar mai fi premiile publicului: Cea mai bună actriță – Corina Borș; Cel mai bun actor – Adrian Loghin și Cea mai bună trupă de actori – Amelia Toaxen, Raul Hotcaș, Corina Vișinescu și Radu Tudosie, cu spectacolul „DA DA Vacanța!”, precum și premiul actriței Dorina Lazăr, acordat actorului Cosmin Dominte.
HOP final
Dar toate lucrurile care încep bine se sfîrșesc, pînă la urmă. La întoarcere, ploua de mama focului, Alex dormea, făcut fărîme, străjuit de o fată. Am ajuns la TNB, era sîmbătă, stagiunea stătea să-nceapă. 250 de actori pe an… țară bogată.
