Hoția la români, cartea nescrisă a lui Nedelciu

Cînd se ducea să-și repare dinții Mircea Nedelciu era indispus și, din cauza asta, tăcut. După ce ieșea de la dentist dădea o raită pe la Casa Scriitorilor, cu seninătatea ușor mirată a unuia care scăpase de cazne. Vorbea cu unul, cu altul, apoi se așeza la masa optzeciștilor. Stătuse cu gura căscată la o tipă, anunța și-și aprindea țigara. Fuma Carpați fără filtru, ca noi toți. În după amiaza aceea ne povesteam proiectele literare. Traian T. Coșovei mai avea puțin și termina un volum de versuri. Nic Iliescu voia să se apuce de un roman. Mircea începuse un text cu un scafandru, pentru care avea nevoie de documentare. „Încearcă niște scufundări în baie!“, l-a sfătuit Coșovei. „Astea sînt senzații tari pentru poeți!“, îl contrează Nedelciu, în treacăt. Ideea îi venise după ce stătuse de vorbă la Constanța cu un tînăr scafandru bun de gură. avea însă și ceva de rezervă. niște povestiri despre cele peste 200 de metode de a fura de la stat folosite cu succes în românia. După  90, Mircea scria la Zodia scafandrului. Povestirile din seria Hoția la români le amînase, fiind că între timp apăruseră metode noi și se întrezăreau altele și mai și, față de care cele dinainte erau simple găinării.