Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Hoții de mașini au furat un tramvai și au ieșit cu el pe autostradă

Zoom Hoții de mașini au furat un tramvai și au ieșit cu el pe autostradă

Urmărire ca-n filme pe Autostrada Soarelui. Doi hoți de mașini au furat un tramvai oprit regulamentar într-o stație de pe bulevardul Camil Ressu și au ieșit cu el pe autostradă, încercând probabil să ajungă pe litoral. Pe urmele hoților a pornit însă la scurt timp un echipaj de poliție, alertat de viteza dubioasă cu care se deplasa tramvaiul și de faptul că acesta nu mai mergea pe șine.

“I-am zis hoțului să încetinească și să tragă pe dreapta la refugiul de călători, dar n-a ascultat somația noastră”, povestește agentul șef Iulian Popescu. „Atunci am accelerat și noi și i-am tăiat calea, aproape de Lehliu. Nu vă zic ce era să se întâmple. Mircea Lucescu scria pe mine, nu alta. Vatmanul n-a vrut să oprească nici atunci și a fost gata să intre în noi, noroc că am plecat cu barajul rutier de acolo.”

Polițiștii au continuat urmărirea, încercând să-i salveze măcar pe călătorii grăbiți din tramvai, care făceau semne disperate prin geam că întârzie la serviciu.

“Tramvaiul a mai oprit abia la Fetești, unde s-au urcat doi controlori”, relatează agentul Popescu. „Din păcate, a pornit din loc până să-l ajungem noi din urmă și să-l blocăm cât mai stă încă pe loc.”  

Urmărirea a luat sfîrșit însă aproape de Cernavodă, polițiștii dându-și seama că pot opri tramvaiul atunci când întoarce pentru a se îndrepta spre depoul Titan. La această oră, hoții au fost prinși, iar călătorii lucrează peste program, pentru a recupera timpul pierdut pe drum, în timp ce veneau cu tramvaiul la muncă.

1 comentariu

  1. #1

    Si-asta mi-a placut. Tine-o tot asa, Dan Panaet. 🙂
    Amuzant de ticaloase mi s-au parut `Mircea Lucescu scria pe mine, nu alta` si `Tramvaiul a mai oprit abia la Fetești, unde s-au urcat doi controlori`… :)) :)))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint