Huidu: omul şi verbul

Aş vrea să vă povestesc astăzi despre tragedia aia de la Cronica Cîrcotaşilor. Nu, nu despre faptul că există Mihai Găinuşă acolo. Ştiu, băiatul ăla nu are haz, nu are faţă de televiziune şi rimele pe care le face sînt cea mai jalnică tentativă de umor pe care am auzit-o în viaţa mea. Mă miră că le face de zece ani şi nu i-a zis nimeni să plece acasă. Cum e Antichristul pentru creştinism, la fel e el pentru umor. Antihazul, venit pe Pămînt să ne transforme zîmbetul în rictus cu rime de forma „foaie verde ceva-ceva, uite că altceva“. Dar nu, mă refer la Şerban Huidu, un om al cărui nume cred că am putea să-l folosim şi ca verb.

Acum doi ani, cînd prezentatorul TV s-a huidu într-un copac, cu toţii i-am ţinut pumnii. Chit că nu încercam să găsim rime pentru comoţie cerebală şi însănătoşire, pentru o epigramă isteaţă, ca colegul lui, speram că o să-şi revină. Nici un an mai tîrziu, cînd prezentatorul TV a huidu o maşină pe contrasens, ne-am gîndit cu toţii că, dacă era copacul ăla anterior menţionat ceva mai contondent, ar fi trăit cu trei oameni mai mult decît în situaţia actuală.

Omor din culpă a fost clar. Poate a fost puţin şi vina copacului, care i-a dat cu creanga la occipital cît să confunde benzile. Sau a doctorilor, care nu şi-au dat seama că, după impact, Şerban se simte un lord englez şi vrea să ruleze cu caleaşca pe partea stîngă a şoselei. Dar marea parte a vinei e a lui. Cu toate astea, chiar nu văd nici un rost să înfunde puşcăria.

Sigur, omul are o aroganţă de Putin în el. Ştiind că nu mai poate să spună glume insipide pe muzică săltăreaţă, s-a retras din emisiune exact ca Putin din preşedinţie, conducînd treaba din spate. Şi aparent e „imoral“ că a făcut un accident şi vrea să arunce cu bani în direcţia lui pînă dispare. Dar e o ecuaţie simplă. Oricine cu bani şi problemă ar încerca să arunce cu prima în a doua pînă dă zero la adunare. Ştiu, e enervant că el are şi voi, în situaţia lui, n-aţi avea. Dar astea-s regulile după care funcţionează societatea. Dacă aş avea 100 de lei pentru fiecare copil de politician care a stîlcit cetăţeni pe trecerea de pietoni şi n-a făcut o zi de puşcărie, m-aţi scoate cu fracturi de sub un morman de bancnote.

Înţeleg dorinţa de răzbunare, dar dacă aş fi una dintre rudele decedaţilor, m-aş concentra mai mult să-l chelesc de bani decît să îl văd după gratii. Oricum, după cîţiva ani iese, şi nu e mare tortură acolo, ca să zici că plăteşte „spiritual“ pentru faptele lui. Să plătească material. Cu tot ce are. Oricum, mortul nu se mai întoarce şi jelitul e mai confortabil în chiloţi de mătase.