Cînd o cioară, un elefant, o maimuţă capucin şi un leu născut la zoo îţi spun cum să cucereşti o ciocănitoare blondă, ceva nu e în regulă. Iar ele realmente „spun“, şi ăsta nu e deloc un desen animat. Cînd protagonistul începe să umble ca Baloo (pentru că doi urşi căpoşi ţin la opinia lor despre sex-appeal), apoi să urineze la copac (întrucît aşa a decis lupul că trebuie să se comporte un mascul alfa), iar cînd acest individ la limita de sus a dilelii nici măcar nu e Eddie Murphy, comedia zoologică ia o întorsătură iremediabil nefericită.
Nu, gorilele nu spun prostii. În orice caz, n-o spun ca Nick Nolte şi nici nu dansează în pub-uri, cu chelneriţe confuze (scot din ecuaţie filmele cu Jason Statham şi cazurile extreme de zoofilie). Girafele nu cîntă (fals) despre femei, girafele pasc ireproşabil din copaci. Iar exemplele pot continua timp de 102 minute, întrucît acest film* nu face nimic firesc sau natural, inclusiv în genul lui foarte minor – să-i zicem comedy-romance with chatting animals –, şi nici nu duce ridicolul în zona de confort a delirului.
Griffin (Kevin James) e un îngrijitor de vocaţie la o grădină zoologică din Massachusetts. E gras, penibil şi neajutorat ca un hipopotam cu picioarele amputate, dar ştie la perfecţie comportamentul erotic al porcului spinos. Cînd blonda care-i dăduse papucii (de o manieră definitiv-umilitoare) revine în peisaj, animalele care-l iubesc decid să-l ajute şi rup codul tăcerii. Griffin învaţă direct de la sursă cum să devină un mascul 100% natural. Îi iese greu, după ce accidentează o mireasă, dar perfect. Apoi, realizează că nu mai este el însuşi şi are dreptate, pentru că nici filmul nu e.
Copiii care vin la cinema pentru o aventură cu animăluţe care vorbesc (sau măcar pentru puţin sex animalic) se trezesc cufundaţi într-o ciorbă romantică despre alegeri şi maturizare. Adulţii care vor să rîdă n-au motive s-o facă (umorul, Kevin James şi voice-acting-ul sînt la limita de jos a maimuţărelii). Femeile n-au pe cine să placă, bărbaţii n-au pe cine să vadă (Rosario Dawson pare o femelă dintr-o specie extraterestră, încă neomologată). Personajele gîfîie, deşi nu întreprind nimic consistent, iar subploturile se anunţă promiţător pentru a se stinge rapid, nemeritat şi trist, ca nişte pui de veveriţă în captivitate. În aceste condiţii, Zookeeper a avut nevoie de cinci scenarişti. Dacă măcar ar fi exagerat corect, ar fi pus şase regizori pe afiş.
* SUA, 2011. Regia: Frank Coraci; Cu: Nick Nolte, Cher, Adam Sandler, Sylvester Stallone (voci).
Dacă doriţi să recomand
1) MANG SHAN / MUNTELE BLESTEMAT (China, 2007; Regia: Yang Li). La HBO – joi, 4 august, ora 22,30. O poveste sinistră şi normală din China profundă, contemporană, în care ţăranii cumpără fete răpite, ca să se-nsoare cu ele. Fetele fac copii şi-ncet, dar sigur, încep să facă şi de mîncare.
2) TLIGHTING OVER WATER / FULGER DEASUPRA APEI (Germania, 1980; Regia: Wim Wenders). La TVR Cultural – sîmbătă, 6 august, ora 2,10. Un documentar confuz şi improvizat, dar emoţionant şi autentic, despre ultimele zile ale regizorului Nicholas Ray (Rebel Without a Cause), bolnav de cancer şi de cinema.
3) AM FOST ŞAISPREZECE (România, 1979; Regia: Mircea George Cornea). La PRO Cinema – vineri, 5 august, ora 20. Vorbesc din amintiri din copilărie: e de război, noi cîştigăm, nemţii mor, mor şi-ai noştri, dar parcă Uritescu scapă. Sau era Papaiani?
