Scris impecabil, cel puțin așa pare în traducerea Alinei Cantacuzino, O stea îndepărtată e unul dintre acele romane care te îndeamnă să cauți avid tot ce mai scris autorul său. Roberto Bolaño te cucerește de la prima pagină a acestei relatări misterioase despre un tip și mai misterios, poetul-aviator Carlos Wieder, cel care a ajuns să scrie versuri pe cer după ce a fost un autor promițător, dar timid, sub un cu totul alt nume. Bolaño născocește frenetic personaje și biografii în care amestecă detalii despre propria sa viață trecute pe seama celui ce povestește aici, un poet uitat, unul dintre puținii care n-au dispărut după lovitura de stat dată de junta militară, căreia i-a picat victimă președintele chilian Salvador Allende.
Apar aici, cu nume și prenume, cohorte de poeți inventați care vor să schimbe lumea, inspirați de Allende, sau măcar fața literaturii, scop în care își citesc compunerile unii altora ori, mai rar, publicului amator de poezie și de reforme. Invidii nedeclarate între prieteni la toartă, combinații deloc oneste pentru un loc în partea de sus a clasamentului poetic chilian, succese și mai ales insuccese în amor într-o perioadă în care Chile era încă o țară senină în care se putea spera și în care viitorul Carlos Wieder are o trecere fără egal printre poete și printre mamele poeților din grupul său.
Portretul enigmaticului poet e reconstituit cam ca în Marele Gatsby, cu deosebirea că în O stea îndepărtată partea întunecată a personajului e a unui criminal în serie care-și fotografiază victimele după ce le aplică toate fanteziile sadice care-i trec prin cap.
Cînd, după căderea de la putere a lui Augusto Pinochet, încep procesele criminalilor statului, o persoană particulară cu dare de mînă angajează un fost polițist să dea de urmele lui Wieder. Romanul ia turnură de thriller paradoxal, iar povestitorul-poet devine consilierul ex-polițistului, care nu poate cere decît sfaturile unui poet pentru a înțelege ce poate fi în capul altui poet, spre indignarea naratorului pentru care Wieder nu mai e decît un criminal în serie. Mai tolerant, fostul polițist, care-l admiră pe Javert din Mizerabilii pentru devotamentul său absolut față de litera legii, constată că în acest caz e vorba de un criminal cu minte de poet. E aici ceva din umorul negru al povestirilor care alcătuiesc Istoria universală a infamiei a lui Borges, căruia, de altfel, Bolaño îi face o reverență eliptică, amintind de Pierre Menard în scurtul Cuvînt înainte al romanului și din ale cărui păreri despre Infern citează pios spre sfîrșitul Stelei îndepărtate.
Romanul abundă de povești insolite încrustate în povestea căutării dispărutului poet-aviator, criminal în serie, cum e cea a volatilizatelor surori gemene, frumoasele poete Garmendia, povestea curiosului Bibiano și a scrierilor sale sau a lui Juan Stein, poetul chilian care e nepotul celui mai tînăr general sovietic, Ivan Cerniakovski, căruia îi păstrează poza în uniformă cu o stîngistă sfințenie.
Firul epic al romanului e cam subțire, pentru gustul meu, iar finalul, care te lasă pradă bănuielilor ca poemele în proză sau ca textele autorilor care nu știu cum să-și încheie narațiunile, îți provoacă o certă frustrare. Pînă atunci, însă, imensul talent de povestitor a lui Bolaño te poartă pe urmele unei lumi în care poezia, disparițiile subite, tortura din pușcăriile lui Pinochet, crimele comise în numele statului sau din vocație personală și interpretarea textelor critice inventate despre poezia lui Wieder, și ea închipuită, alcătuiesc un Iad imaginar contemporan, de neuitat.
Roberto Bolaño, O stea îndepărtată, traducere și note de Alina Cantacuzino, Editura Pandora M, 2022.
2 vizualizări
